Leul s-a depreciat joi cu 0,42 bani (0,09%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6764 lei/euro.
Aceasta după ce, miercuri, BNR a cotat euro la 4,6722 lei.
În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0573 lei, în scădere cu 2,30 bani (0,56%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,0803 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,77 bani (-0,18%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1537 lei, comparativ cu 4,1614 lei/franc.
Gramul de aur s-a scumpit cu 55,02 bani (0,33%), până la 168,5728 lei, de la 168,0226 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. AGERPRES
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021.
De...
Dorești să închiriezi un microbuz sau un autocar? Ai în față un eveniment interesant. Și tu, ca persoană modernă practică, încerci să faci șederea unui număr mare de invitați la sărbătoare...
Criza economică generată de pandemie a dus la pierderi de venituri și creșterea sărăciei, ceea ce va afecta revenirea financiară, potrivit Raportului de tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare al...
Cele mai mari scumpiri au fost la cartofi, carburanți şi serviciile de transport aerian, în luna decembrie 2020, faţă de perioada precedentă. În schimb, au scăzut prețurile la energia termică,...
Beneficiarii de granturi pot folosi sumele de bani pentru acoperirea mai multor cheltuieli. Astfel, pot fi achitate impozite și taxe către bugetul de stat, inclusiv contribuțiile salariale, precum CAS și...
Cartofii, combustibilii și serviciile de transport aerian s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie, față de luna noiembrie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Pe de altă parte, sc
Criza sanitară și economică generată de pandemie a dus inițial la închiderea tuturor spațiilor comerciale considerate neesențiale și ulterior la recomandarea de a evita spațiile aglomerate, precum...
Inflația a fost de 2,1% pe an în luna decembrie 2020, dar mâncarea s-a scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar produsele nealimentare cu 1,01%, transmite Institutul Naţional de...
Un furtun de tip industrial este mai mult decât un furtun tipic. Astfel de furtunuri reprezintă inima unei operațiuni, funcționând ca niște căi de comunicare în mai mult domenii majore din ziua de astăzi....
Apelarea la un detectiv particular poate părea un lucru extraordinar pentru mulți dintre noi. Un termen pe care până nu demult l-am auzit folosit doar în filmele americane de acțiune devine astăzi din ce în ce ma...
Galerie Foto Noua viziune din domeniul Resurselor Umane redefinește „talentele”, dar și performanța, meritele și leadershipul. În ultimele decenii s-a vorbit foarte mult despre sistemul de „gestionare a talentelor”, pe...
Legea energiei se va modifica în această săptămână, iar furnizorii mari vor trimite cele mai bune oferte concurențiale clienților, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu (foto), la un post TV, în...
Sistemul energetic românesc este unul dintre cele mai poluante, în condiţiile în care la nivelul Uniunii Europene acesta se decarbonizează rapid. Dacă în Germania, ţara cea mai industrializată din UE, emisiile...