x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dacia: Protestele continuă

Dacia: Protestele continuă

01 Apr 2008   •   00:00

Tratativele dintre patronatul de la Dacia şi sindicalişti s-au în­che­iat cu un nou eşec, după ce con­du­cerea companiei a respins ca ne­realistă propunerea de creştere a salariilor cu 550 lei

Tratativele dintre patronatul de la Dacia şi sindicalişti s-au în­che­iat cu un nou eşec, după ce con­du­cerea companiei a respins ca ne­realistă propunerea de creştere a salariilor cu 550 lei. Oferta Dacia a ră­mas cea de 250 lei pentru creş­te­rea medie a veniturilor salariaţilor.

 

NEGOCIERI EŞUATE. “Greva generală de la Dacia continuă, suntem în şasea zi, nu am ajuns la nici un rezultat. Au venit practic cu aceeaşi ofertă cu care nu am fost, bineînţeles, de acord. Continuăm protestul pe timp nelimitat”, a spus Nicolae Pavelescu, li­derul sindical al SC Dacia Automo­bile. Tribunalul Argeş trebuie să se pronunţe mâine, 2 aprilie, asu­pra legalităţii grevei generale.

Dacia invocă faptul că nu au fost strânse suficiente semnături pentru grevă, dar şi prezentarea de către sindicate a unor reven­dicări ilegale, cum sunt participarea salariaţilor cu o cotă de 5%-10% din profit sau reduceri de 15% la achiziţionarea de autoturisme Renault sau Nissan, care nu sunt produse sau comercializate de Dacia Automobile. Conform companiei, luni au participat la grevă 41,2% dintre muncitorii din schimbul I. Greva provoacă în fiecare zi pierderi de 10 milioane de euro, potrivit lui Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical. Cele şase zile de grevă de până acum înseamnă, astfel, o gaură de 60 de milioane euro în bugetul societăţii.

×
Subiecte în articol: economic Dacia