x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce scade TVA la pâine

De ce scade TVA la pâine

de Daniela Ivan    |    07 Apr 2013   •   18:36
De ce scade TVA la pâine
Sursa foto: DAN MARINESCU/JURNALUL NATIONAL

Consumul mediu de pâine pe cap de locuitor, în UE, este de 89 de kilograme. La noi e de 23 de kilograme. Restul e evaziune fiscală
Evaziunea fiscală la pâine este foarte mare în România, iar reducerea pieţei negre este principalul motiv pentru care TVA va scădea de la 24% la 9%. “Consumul mediu de pâine pe cap de locuitor, la nivel european, este de 89 de kilograme. În România, este de 23 de kilograme. Adică, aceasta este cantitatea care se fiscalizează. Diferenţa reprezintă evaziune fiscală”, a explicat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a mai spus că un alt motiv al scăderii TVA la pâine este reducerea preţului, chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla imediat. “Urmărim şi scăderea preţului la pâine. Nu am certitudinea că acest lucru se va întâmpla, pentru că trăim într-o economie de piaţă funcţională, o economie de piaţă în care preţul este dat de cerere şi de ofertă. Eu cred în continuare că ar putea scădea preţul la pâine, chiar dacă nu va scădea o perioadă lungă de acum înainte”, a mai declarat Constantin. Guvernul va decide dacă va aplica TVA de 9% doar pentru pâine sau pentru tot circuitul grâu-pâine în funcţie de răspunsul Comisiei Europene privind continuarea taxării inverse la cereale după 1 iunie, a declarat recent secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a mai declarat că vrea să implementeze un brand de ţară care va duce la creşterea vânzărilor de produse româneşti, special evidenţiate în magazine, obiectivul fiind de “recâştigare a pieţei naţionale” unde există multe produse din import. “Brandul de ţară va fi o chestiune complementară acestui atestat de produs tradiţional şi toate modificările vor veni să întărească produsul tradiţional şi marketingul acestuia pe piaţa internă şi internaţională. Lucrăm să identificăm sumele în buget ca să creăm acest brand de ţară. Trebuie să găsim cel mai potrivit concept”, a spus Constantin. Acesta a mai spus că standurile din hipermarketuri vor fi branduite cu acest nou concept, mult mai vizibil. “Am constatat că oamenii apreciază în momentul în care găsesc în hipermarketurile din România produse româneşti, mai ales atunci când ele sunt evidenţiate mai bine decât sunt în momentul de faţă”, a spus ministrul Agriculturii.


×
Subiecte în articol: tva paine