x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DEFICIT BUGETAR/Isărescu: Sfătuiesc băncile să cumpere titluri de stat

DEFICIT BUGETAR/Isărescu: Sfătuiesc băncile să cumpere titluri de stat

de Daniela Ivan    |    10 Feb 2009   •   00:00

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a îndemnat băncile comerciale să cumpere titluri de stat care să le permită accesul la refinanţare, dar şi pentru a ajuta la finanţarea deficitului bugetar.



Finanţarea deficitului bugetar la costuri rezonabile este vitală pentru România în condiţiile actuale, când este dificil de acoperit chiar şi un nivel redus, de 2% din PIB, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o întâlnire cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, şi reprezentanţii băncilor. El a precizat că în actualele condiţii, cu limitări ale liniilor de finanţare externe la nivelul băncilor şi cu acces greu la emisiuni externe pentru stat, finanţarea bugetului e o problemă chiar şi pe piaţa internă, prin titluri de stat.

Isărescu a explicat bancherilor că aşteptarea unora ca dobânzile la titlurile de stat să ajungă la 17% este incoerentă faţă de realităţi. "Câţiva preşedinţi au spus că nu au aprobare de la acţionari pentru expunerea pe statul român. Dacă e adevărat, voi aborda personal şi acţionarii, şi organele de supraveghere din stat", a declarat Isărescu. În ciuda acestor probleme, stocul titlurilor de stat a crescut în ultimele trei luni de la 12 miliarde de lei la 25 de miliarde de lei, a anunţat guvernatorul. "Resursele nu mai sunt aceleaşi, iar Banca Naţională Română nu mai poate ajuta la finanţarea deficitului nici cu un bănuţ. Apariţia sumelor suplimentare prin care să se finanţeze un exces de deficit este vital", a spus guvernatorul.

ACORD CU FMI?
Varianta unui acord stand-by cu FMI presupune costuri de sute de milioane de euro, în condiţiile unui comision de neutilizare de 25%, a mai spus Isărescu. "Cum ar fi ca o bancă centrală sau un guvern să se împrumute? Ca să ce? (...) Să acopere un gol de finanţare al sectorului privat, care nu se ştie cât de mare este? (...) La un acord apar costuri de sute de milioane de euro, care se vor resimţi în viitor. Cineva le va plăti", s-a întrebat Isărescu. El a precizat totuşi că nu ne-ar strica un împrumut de la UE.

România a avut un supradeficit bugetar de peste 3% din PIB, care a fost finanţat şi cu ajutorul BNR. "Ministerul de Finanţe avea un miliard de euro la BNR, în rezerva valutară, bani pe care i-a vândut. Orice cumpărare de BNR înseamnă emisiune monetară. Ulterior, vânzarea de valută în piaţă de banca centrală a fost singura soluţie rezonabilă pentru a ieşi din impas", a mai spus guvernatorul. Isărescu a mai mărturisit că s-a aflat printre membrii Consiliului de Administraţie care au votat reducerea rezervei minime obligatorii în lei cu două puncte procentuale, dar că regretă acest moment şi consideră că măsura a fost luată prea devreme.

O anumită stabilitate a cursului de schimb şi corelare cu fundamentele macroeconomice sunt în interesul economiei româneşti, al statului şi al băncilor comerciale, a spus Isărescu. "Interesul tuturor, al economiei româneşti, al băncilor, al Ministerului de Finanţe, este de stabilitate şi de corelare a cursului cu fundamentele macro ale economiei. Mesajul nostru vizează şi expectaţiile, pentru că prognozele se pot transforma în realităţi. Să avem grijă să nu ajungă cursul în bălării", a spus Isărescu.

×
Subiecte în articol: isărescu economic stat