Depozitele populaţiei şi ale firmelor au scăzut în iulie cu 1,3% faţă de iunie, ajungând la 167,9 miliarde de lei, în contextul unei reduceri lunare mai accentuate a economiilor în valută ale populaţiei, potrivit datelor BNR. Totuşi, dacă raportăm luna iulie 2010 la iulie 2009, observăm o creştere cu 5,8% comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut.
Soldul depozitelor realizate în lei ale gospodăriilor populaţiei a scăzut cu 0,3%, la 61,95 miliarde de lei, dar a urcat cu 3,1% (-3,8% în termeni reali) faţă de luna iulie a anului precedent. Totodată, economiile în valută ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 2,3%, la 63,11 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,5%, la 14,86 miliarde de euro).
Comparativ cu aceeaşi lună din 2009, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 10,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 9,5%).
Depozitele în valută, exprimate în lei, ale gospodăriilor populaţiei au crescut faţă de iulie anul trecut cu 16,6% (exprimate în euro au crescut cu 15,6%), iar cele ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,5% (exprimate în euro au avansat cu 0,7%).
Valoarea creditelor a scăzut cu 3,9 miliarde de lei într-o lună
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit atât persoanlelor fizice, cât şi firmelor a scăzut în iulie cu 1,9% comparativ cu iunie, până la 206,69 miliarde de lei, în contextul declinului lunar de 3,2% al componentei în valută, exprimată în lei, potrivit datelor BNR. Soldul creditelor în lei acordate gospodăriilor a scăzut în iulie cu 0,5% faţă de iunie şi cu 5,3% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, la 37,39 miliarde de lei. Soldul împrumuturilor în valută contractate de gospodării s-a situat la finele lunii iulie la 64,7 miliarde de lei, în scădere cu 3% faţă de iunie. Totodată, creditele acordate în valută firmelor totalizau la sfârşitul lunii iulie 63,37 miliarde de lei, cu 3,5% sub soldul din luna iunie şi cu 9,2% peste nivelul de la 31 iulie 2009.