x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Doar 1 din 5 români şi-a asigurat locuinţa

Doar 1 din 5 români şi-a asigurat locuinţa

de Cristian Anton    |    18 Oct 2018   •   14:30
Doar 1 din 5 români şi-a asigurat locuinţa
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Doar un român din cinci a încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei, deşi marea majoritate ştiu că acest lucru este obligatoriu. Aşa se face că, până la sfârşitul lunii august, mai puţin de 1,7 milioane de locuinţe din România erau asigurate prin poliţa obligatorie PAD (poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale). Potrivit legii, persoanelor care nu sunt asigurate prin PAD nu beneficiază de niciun fel de despăgubiri de la stat în cazul în care rămân fără casă din cauza unor dezastre naturale, precum cutremure, inundaţii sau alunecări de teren. Acest lucru face din România o ţară extrem de vulnerabilă în faţa catastrofelor naturale.

Patru din cinci români au auzit despre obligativitatea de a-și asigura locuințele împotriva dezastrelor naturale (cutremure, inundații și alunecări de teren) prin polița obligatorie PAD, conform unui studiu realizat pentru UNSAR - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România de către IRES. Cu toate acestea, mai puțin de unul din cinci români a încheiat o poliță de asigurare obligatorie a locuințelor: la 31august 2018 erau asigurate doar 1,68 milioane de locuințe, conform datelor furnizate de către PAID-Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale.

Ştiu că nu primesc despăgubiri

Conform studiului,75% dintre români ştiu că nu vor primi niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau din cel local în cazul unor dezastre naturale, dacă nu au încheiat o poliță obligatorie de asigurare a locuinței, însă doar 41% dintre respondenți știu că pot fi amendaţi dacă nu respectă obligaţia asigurării. De asemenea, 74% sunt interesaţi să îşi achiziţioneze PAD.

80% din locuinţele din România nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale

Nivelul redus al asigurărilor obligatorii PAD face ca țara noastră să fie extrem de vulnerabilă în fața evenimentelor catastrofale, fiind necesare eforturi susținute din partea autorităților, industriei de asigurări și cetățenilor, mai arată studiul.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: asigurare locuinta