În ultima vreme, site-ul oficial al MISA, Yogaesoteric, care este un fel de oglindă a gândirii îmbâcsit-contorsionate a lui Gregorian Bivolaru, a intrat în spasme.
De pe el aflăm cum oculta vrea să ne pună cip-uri, că în Marea Britanie cetăţenii sunt controlaţi prin cărţi de indentitate biometrice şi pubele de gunoi, că Al Queda e o invenţie a guvernanţilor din SUA. Toate astea se întâmplă pe fondul crizei economice mondiale, din care vor câştiga bineînţeles clanul Rotschild şi alţi masoni malefici. De undeva, poate din nordul rece unde zace la păstrare guru, a ieşit şi o soluţie pentru salvarea banilor întunecaţilor la cap din MISA. De curând a fost postat un “Anunţ foarte important”, scris cu majuscule, care sună cam aşa: “Vă rugăm să anunţaţi atât oamenii de la curs, cât şi alţi yoghini că în această perioadă nu este bine să îşi lase banii la bănci, deoarece sunt şanse ca multe bănci să dea faliment şi ei să rămână fără bani. Deci ar fi bine să lase în conturile bancare doar un minim necesar şi să îşi retragă toţi banii”.Am lăsat întocmai stilul ilogic al analiştilor tantrişti, poate ne explică vreun un cititor cum e posibil să retragi totul, dar să laşi un minim necesar. Noi am putea să intuim şi o posibilă continuare a acestui “anunţ important”. După ce o perioadă adepţii MISA îşi vor ţine lovelele acasă, în ciorapi puturoşi depuşi sub piramida purificatoare, se va înfiinţa singura instituţie financiară de încredere din lume, Bivolaru-Pipi Bank. Ea îi va îmbogăţi pe yoghini prin dobânzi la termen de trei mii la sută. Termenul o să vină, aşa cum e normal, după cel puţin patru reîncarnări.