Listarea Electrica a reprezentat mai mult decât cel mai mare IPO realizat la Bursa de Valori Bucureşti, iar compania a adus acţionarilor un randament total de 37% din 2014 şi până în prezent, a afirmat, Adrian Tănase, directorul general al BVB. După listarea de acum cinci ani, Electrica a devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică a României, cumulând investiţii în modernizarea şi retehnologizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice în valoare de 3,1 miliarde lei.
„Listarea Electrica a reprezentat mai mult decât cel mai mare IPO realizat la BVB. Electrica este cel mai bun exemplu care arată cum statul poate folosi piaţa de capital pentru a obţine acces facil la capital, rămânând în acelaşi timp un acţionar semnificativ într-o companie care se află pe radarul investiţional al marilor investitori. Din 2014 şi până în prezent, Electrica a adus acţionarilor un randament total de 37%”, a declarat Adrian Tănase.
Cel mai stabil randament
„Suntem compania din BET care a oferit cel mai stabil randament al dividendului, am distribuit dividende brute de circa 1,3 miliarde lei, am devenit cel mai mare investitor în infrastructura energetică, cu peste 3 miliarde de lei investiţi în ultimii cinci ani, şi am reuşit să îmbunătăţim semnificativ calitatea serviciilor oferite”, a spus Corina Popescu, directorul general al Electrica.
Cu o valoare de piaţă de aproape 4 miliarde lei, Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România. Preţul acţiunilor Electrica pe BVB a pornit de la 11,25 lei, în data de 4 iulie 2014, şi a atins un maximum de 14,96 lei, în mai 2017.
„În tot acest interval, am implementat ample programe de transformare şi optimizare a activităţilor, de reducere a costurilor şi de adaptare a strategiei la condiţiile pieţei, atât în aria de distribuţie şi servicii, cât şi în cea de furnizare, reuşind să eficientizăm activitatea Grupului”, a completat Popescu.