Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a spus ieri, la ieşirea de la DIICOT, că a făcut plângere penală împotriva lui Emil Boc, care l-ar fi susţinut pe doctorul Mihai Lucan în activităţile sale ilegale.
Deputatul USR, cel de la care a pornit dosarul lui Lucan, a precizat că mai sunt implicaţi aici fostul primar Gheorghe Funar, dar şi ministrul Florian Bodog. „A fost ajutat de Emil Boc. Nu făcea Lukmed fără domnul Boc, care a fost operat şi la stat şi la privat. Credeţi că există vreo chitanţă în acest sens? Boc l-a numit consilier personal pe doctorul Lucan. Văzând ce personaj malefic este Lucan, mă întreb ce l-a învăţat pe domnul Boc. Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, domnul Funar”, a declarat Ungureanu. Deputatul a mai spus că plângerile care îl vizează pe Emil Boc şi Gheorghe Funar au fost făcute de mai mult timp, dar a venit miercuri la DIICOT cu mai multe completări. Întrebat dacă cei doi eprimari ştiau de ce se întâmplă la clinica de stat şi cea privată condusă de Mihai Lucan, parlamentarul a răspuns: „vorbim de 18.000 de oameni timp de 9 ani, luaţi de la clinica de stat. Vorbim de un jaf cunoscut în Cluj de 20 de ani”. În 2008, Emil Boc, preşedinte PDL la acea vreme, a fost operat la o clinică din Cluj-Napoca, unde i-au fost sparte pietrele de la rinichi, cel care s-a ocupat de intervenţie fiind doctorul Mihai Lucan. Deputatul USR a mai spus că ministrul Sănătăţii Florian Bodog şi doctorul Mihai Lucan s-au întâlnit de cel puţin trei ori de la începerea anchetei DIICOT, iar ministrul a făcut ca un control asupra doctorului să fie „foarte moale”. Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg. Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar. În seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui.