x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro, aproape 5 lei la 1 aprilie

Euro, aproape 5 lei la 1 aprilie

10 Apr 2020   •   18:30
Euro, aproape 5 lei la 1 aprilie

Cursul de schimb euro-leu va crește în următoarele 12 luni, după cum estimează 95% din subiecții chestionați în cel mai recent studiu Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de asociația profesioniștilor în investiții CFA România. Valoarea medie anticipată pentru data de 1 aprilie 2021 este de 4,9954 lei pentru un euro. Ediția anterioară a cercetării indica o valoare medie de 4,9400 lei/euro la 1 martie 2021, așadar moneda europeană ar urma să se aprecieze cu peste 5,5 bani în decursul celei de a treia luni a anului viitor.

În ce privește creșterea prețurilor, profesioniștii intervievați se așteaptă, de asemenea, la un nivel superior celei din sondajul precedent. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2021 față de aprilie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,79%. Pentru intervalul martie 2021 comparativ cu martie 2020, estimarea medie era de 3,67%, deci iată că avem un avans de 0,12 puncte procentuale.

4,8278 lei/euro a fost ieri cursul oficial al BNR

×
Subiecte în articol: curs valuar