x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Bani şi Afaceri Economie Evaziune fiscală la supermarket.

Evaziune fiscală la supermarket.

de Daniela Ivan Publicat la 17 Mai 2011 21:00 Modificat la 17 Mai 2011 21:00
Evaziune fiscală la supermarket.

Vanzarile ilegale de bauturi spirtoase s-au ridicat anul trecut la 700-750 mi­lioane de euro, in timp ce piata le­gala a fost de numai 500 milioane de euro, conform datelor furnizate de pa­tronatul de profil Garant. Asta in­seamna ca evaziunea fiscala re­pre­zinta peste 60% din consumul de bau­turi spirtoase. O buna parte a acestei evaziuni se face prin retelele de supermarketuri. 'Exista tot felul de pro­mo­tii, prin care se ofera alcool la pre­turi foarte mici, chiar si sub pretul pe care-l reprezinta acciza. Tu, supermarket, nu te-ai intrebat cand a venit producatorul cu pretul de 5 lei/sticla daca nu face evaziune, cand stii cat este acciza? Atunci esti si tu complice', a declarat Romulus Dascalu, pre­sedintele Garant, Organizatia Pa­tronala a Industriei Alcoolului si Bau­tu­rilor Alcoolice.

Numarul de banderole fiscale pentru imbutelierea sticlelor (care ara­ta consumul legal) a scazut de la 467 milioane in 2003 la 151,5 milioa­ne in 2009 si la 136 milioane in 2010.

Vestea rea este ca si in acest an contrabanda cu alcool este in floare, pentru ca metodele evazionistilor s-au perfectionat. 'Acest an a inceput ca­tastrofal, suntem disperati', a de­clarat Dascalu. Acesta a precizat ca in primele doua luni din 2011 numa­rul banderolelor s-a redus la 9 milioa­ne, de la 17 milioane in perioada ia­nua­rie-februarie 2010.

Membrii Garant estimeaza ca statul a pierdut anul trecut 598 mi­lioa­ne de euro numai din neplata ac­cizei. Dascalu a adaugat ca in interva­lul 2003-2010 bugetul de stat a pierdut din accizele la alcool si bauturi al­coolice 3,3 miliarde de euro, la care se adauga alte 1,2 miliarde de euro, pier­deri din TVA. Astfel, rezulta ca bu­getul a inregistrat o gaura totala de 4,5 miliarde de euro, ca urmare a pie­tei negre a alcoolului, in ultimii sapte ani.

In aceste conditii, rand pe rand, so­cietatile de profil care platesc co­rect taxele catre stat s-au inchis si au lasat fara locuri de munca 7.000 de oa­meni. 'Numarul membrilor pa­tro­natului Garant, care genereaza 99% din vanzarile legale, s-a redus de la 150, in perioada 2002-2003, la 23. Totodata, in aceasta perioada, nu­ma­rul fabricilor de spirtoase a scazut de la 140 la 7', a declarat Das­ca­lu. Pentru a preintampina noi fali­men­te, reprezentantii Garant au ce­rut ins­titutiilor statului sa ia masuri im­po­triva companiilor din domeniu care fac evaziune fiscala, insa aceste fir­me isi vad in continuare de treaba nestingherite. Mecanismul utilizat de 'baieti destepti' din industria alcoolului presupune acumularea de datorii la plata accizelor si autoprovocarea insolventei, lichidarea sto­curilor prin vanzarea sub pretul ac­ci­zei, obtinerea ulterioara a au­to­rizatiei de antrepozit fiscal autorizat pe alta firma, repetarea procesului eva­­zionist pe o alta societate, ob­ti­nerea de banderole fiscale in compli­citate cu angajati din administratiile fiscale.

In aceste conditii, patronatul a avansat mai multe propuneri pentru combaterea evaziunii, printre care se numara cresterea eficientei controalelor in verificarea comertului ilegal, respectarea procedurii de acordare a banderolelor fiscale si masuri legislative foarte dure privind vanzarea produselor sub costuri si fara colectarea accizelor sau a celorlalte taxe, inclusiv pentru distribuitori si punctele de desfacere.

In plus, Garant solicita modifica­rea si imbunatatirea legislatiei privind insolventa si evidentierea de ANAF a accizelor pe categorii de produse.

×
Subiecte în articol: economia