x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Expansiunea KazMunayGas începe cu Rompetrol

Expansiunea KazMunayGas începe cu Rompetrol

de IncomeMagazine    |    14 Feb 2013   •   11:24
Expansiunea KazMunayGas începe cu Rompetrol

Extinderea reţelei de benzinarii, dezvoltarea proiectelor de explorare şi producţie, continuarea modernizării rafinăriei Petromidia şi dezvoltarea diviziei internaţionale a KMG în jurul activelor Rompetrol sunt cele 4 obiective strategice ale Grupului în următorii 5 ani.

Ca în orice prognoze, există însă şi necunoscute, cele mai multe legate de climatul investiţional din România. Totul despre planurile Grupului Rompetrol, într-un interviu exclusiv acordat revistei Income Magazine de Zhanat Tussupbekov, CEO al Grupului Rompetrol.


Cum a fost anul 2012 pentru dumneavoastră?

2012 a fost destul de dificil, dar am reuşit să obţinem rezultate bune pe direcţiile cheie ale activităţii noastre. Astfel, anul trecut am finalizat cu succes amplul program de modernizare a Rafinăriei Petromidia, una dintre cele mai moderne din Europa Centrală şi de Est, în acord cu cele mai înalte cerinţe de mediu, siguranţă şi disponibilitate mecanică. Capacitatea anuală de prelucrare a rafinăriei a crescut de la 3,8 milioane la 5 milioane tone, iar randamentul produselor albe a atins un nivelul record de 85,4%.

Astăzi, Petromidia poate prelucra integral ţiţei cu un conţinut ridicat de sulf, care se livrează în principal în această regiune. Estimăm că toate măsurile luate vor asigura un efect economic pozitiv de 60–80 de milioane de dolari anual, ceea ce va susţine obiectivul companiei de a deveni profitabilă.
Din păcate, se menţine o tendinţă negativă pe piaţa europeană de prelucrare a ţiţeiului: marja de rafinare în 2012 a fost de doar 43 de dolari/tonă, fapt care nu ne permite să aducem în discuţie atingerea profitabilităţii nete pe principalele noastre direcţii de activitate. Cu toate că am luat măsuri drastice în vederea optimizării cheltuielilor, în urma cărora în 2012 am reuşit să reducem costurile cu aproximativ 150 milioane de dolari, compania încă înregistrează pierderi. Se menţin şi presiunile exercitate de piaţă asupra tuturor jucătorilor europeni din sectorul de rafinare a ţiţeiului, iar pe termen scurt şi mediu, va continua tendinţa de închidere a rafinăriilor din Europa.


Citeste intregul interviu pe incomemagazine.ro


Citeste si
Locuri de muncă în străinătate: Oferte în Dubai
LOCURI DE MUNCĂ. Joburi la Kaufland, Auchan, Lidl sau Mega Image
Qatar Airways recrutează însoţitori de bord. Care sunt cerinţele
Cum spala MAFIA RUSA banii in Cipru
Concedieri pe banda rulanda in sectorul bancar european

×
Subiecte în articol: KazMunayGas rompetrol