x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Facturi filmate si personalizate

Facturi filmate si personalizate

01 Mar 2004   •   00:00

Orice persoana care comanda facturi personalizate va fi filmata si identificata cu buletinul de identitate, iar consumul de documente va fi monitorizat.

De la 1 iulie, facturile, precum si toate formularele tipizate cu regim special vor fi personalizate. Asta inseamna ca vor avea tiparite in antet numele firmei, numarul de inmatriculare la Registrul Comertului, codul unic de inregistrare, sediul social, contul bancar, capitalul social etc. Pentru a se evita aglomeratia, Imprimeria Nationala a pregatit deja procedura prin care va puteti comanda si cumpara aceste documente fiscale. Actualele tipizate pe care le aveti in stoc pot fi folosite pana la finele anului in curs, insa distribuitorii nu vor mai vinde vechile facturi decat pana la data de 1 iulie.

ADRESE. La sediile fiecarei administratii financiare din tara vor fi afisate adresele tipografiilor abilitate de catre Imprimerie sa primeasca comenzile si sa tipareasca documentele fiscale. La primirea comenzilor va trebui sa prezentati codul fiscal si certificatul de inmatriculare in original si sa lasati o copie dupa aceste acte. Totodata, veti completa o comanda de formular, vi se va solicita o imputernicire din partea societatii si o copie dupa buletinul de identitate al persoanei care face comanda, pe care trebuie sa fie si semnatura acesteia.

LA TV. Fiecare centru de comanda va avea o camera video care va filma persoanele ce vor depune comenzile, iar aceste imagini vor fi stocate timp de un an.
Totodata, centrele vor dispune de un sistem de alarma conectat la o firma de paza si de calculatoare conectate la Internet, cu ajutorul unui user si o parola personalizata pe fiecare tipografie. "Acest computer va primi zilnic date despre comenzi si vanzari si va pune la dispozitia organelor abilitate rapoarte pentru supravegherea persoanelor suspecte in timp real", a spus Dan Docan, directorul Imprimeriei Nationale.

Noi timbre pentru tigari si alcool

Imprimeria Nationala va pune in vanzare de astazi noi banderole pentru bauturile alcoolice si tutun, care vor include denumirea firmelor producatoare, a declarat directorul Imprimeriei Nationale, Dan Docan. Pe banderolele care se aplica pe sticlele de tarie se va inscriptiona: concentratia alcoolica, litrajul, codul si seria banderolei, precum si numele producatorului si codul acestuia. Astfel, litrajul va fi marcat in progresie de 500 de mililitri, pana la cantitatea maxima de 10 litri. "Aceasta inseamna o monitorizare mai exacta a productiei de alcool, ceea ce va duce si la o colectare mai buna a accizelor. Intentionam ca in viitor fiecare timbru sa fie inseriat, pentru a usura identificarea traseului produselor de la productie pana la comercializare", a spus Docan. Firmele vor putea utiliza banderole vechi pana la epuizarea stocurilor.
( DANIELA IVAN )

×
Subiecte în articol: economic