x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Facturi uriașe la electricitate, în pofida scăderii prețurilor. Care este motivul

Facturi uriașe la electricitate, în pofida scăderii prețurilor. Care este motivul

de Redacția Jurnalul    |    14 Iun 2023   •   17:00
Facturi uriașe la electricitate, în pofida scăderii prețurilor. Care este motivul

După scumpirile uriașe la electricitate și gaze au urmat ieftiniri semnificative însă consumatorii români sunt în continuare obligați să achite prețuri mari.

Energia electrică subvenționată de guvern este acum mai scumpă decât cea achiziționată pe piața liberă. 

Totodată, Comisia Europeană a anunțat că nu va prelungi măsurile de urgență introduse de guverne pentru a proteja consumatorii. 

”Ca orice regulă de bază în economie, cererea decide prețul. Dacă cererea a scăzut, consumul de energie a scăzut substanțial, ținând cont de costurile care au fost foarte mari în lunile trecute, atunci a scăzut și prețul. Însă statul este cumva în urmă cu ceea ce se întâmplă în piață, deoarece plafonarea este încă în vigoare iar nivelul la care prețurile sunt plafonate în acest moment este mai mare decât costurile reale decise de piață. Motiv pentru care statul trebuie să renunțe la această plafonare, însă există doi factori foarte importanți, de risc, în acest proces. 

În primul rând trebuie să vină cu un ajutor și o schemă de ajutor pentru consumatorii vulnerabil, vorbim de persoanele cu venituri mici și, de asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că statul este foarte restant la furnizori când vine vorba de sumele plafonate. Până acum plafonarea a fost făcută pe banii privaților, motiv pentru care statul mai are mult de plătit, pentru că sunt câteva luni bune restante. Vorbim de un 2,1 miliarde de lei, atât a costat în acest moment statul român această plafonare care, la momentul respectiv a fost utilă, însă în acest moment face mai mult rău decât bine”, a explicat Ioana Erdei, redactor-șef Income Magazine, la Antena 3 CNN. 

”Românul de rând plătește cum a plătit în ultimele șase luni. Nu știu dacă simte, deoarece nu știe că există mai bine. Și este normal să nu știi că se poate mai bine când tu ai o constanță în preț. A existat o constanță, un echilibru, lucru care a ajutat. Dar se poate mai bine, ăsta este mesajul, și sunt sigură că Ministrul Energiei va prioritiza rezolvarea acestui lucru”, a precizat aceasta.

Electricitate

×
Subiecte în articol: facturi energie electricitate