George Copos a inaintat ieri primului-ministru demisia sa din functia de ministru de stat, pentru ca nu i-au fost acceptate propunerile la Codul Fiscal. Vicepremierul ceruse un regim fiscal preferential pentru IMM-uri si reducerea TVA-ului la alimente.
DEZAMAGIT. Initiativele lui George Copos privind mediul de afaceri s-au lovit de indiferenta colegilor de guvernare |
George Copos a inaintat ieri primului-ministru demisia sa din functia de ministru de stat, pentru ca nu i-au fost acceptate propunerile la Codul Fiscal. Vicepremierul ceruse un regim fiscal preferential pentru IMM-uri si reducerea TVA-ului la alimente. George Copos si-a mai motivat gestul prin aceea ca ii este foarte greu sa creada ca va reusi sa-si indeplineasca obiectivele legislative si prioritatile pe care si le-a stabilit pentru anul 2006. "Dupa un an si jumatate petrecuti la guvernare, am constatat ca initiativele menite sa asigure stabilitatea si predictibilitatea mediului de afaceri sunt inconsistent sprijinite de Guvern, iar mediul de afaceri a fost afectat", a mai spus fostul vicepremier. PROPUNEREA. "Picatura care a umplut paharul" a fost neacceptarea modificarilor propuse de conservator la Codul Fiscal, in sedinta de Guvern de miercuri. "Am prezentat o solutie care sa asigure protectie creatorilor de valoare adaugata in special microintreprinderilor. Propunerea fusese discutata si negociata cu patronatele si cu mediul de afaceri si presupunea mentinerea, pe o perioada de doi ani, a actualului sistem de impozitare aplicat acestei categorii de agenti economici, cu introducerea unor amendamente. Legislatia in vigoare privind impozitarea spune ca microintreprinderile pot opta fie pentru plata unei cote de 16% aplicate la profitul realizat, fie pentru aplicarea cotei de 3% pentru veniturile realizate din orice sursa. Solutia pe care am sustinut-o in Guvern prevedea mentinerea acestei posibilitati de optiune, fara modificari pentru microintreprinderile care realizeaza venituri de pana la 100.000 de euro, intr-un an fiscal. Daca o microintreprindere care a optat pentru 3% realiza peste 100.000 de euro venituri, urma sa fie impozitata cu 16% pentru diferenta cu care depasea valoarea de 100.000 de euro, la data depasirii acestei sume", si-a explicat Copos propunerea, apreciind ca ea ar fi "continuat politica de sprijinire a micilor intreprinzatori care dezvolta afaceri cu adevarat productive si ar fi sanctionat activitatile speculative si moralitatea de afaceri indoielnica". DESCURAJARE. George Copos a mai aratat ca impozitarea microintreprinderilor, cu 16% pe profitul realizat, "nu va aduce venituri semnificative la buget si va descuraja spiritul intreprinzator. El a mentionat ca i-au mai fost respinse si alte propuneri "de importanta strategica pentru mediul de afaceri", printre care masuri de stimulare pentru mediul IT, al pietei de capital si propunerea privind reducerea TVA la produsele alimentare de baza. Alte proiecte legislative trecute de Copos la nerealizarile Guvernului, in domeniul mediului de afaceri, au fost: Legea aprobarii tacite, Legea holdingului, Legea investitiilor. PROCEDURI. Demisia vicepremierului George Copos a ajuns la Cabinetul premierului Calin Popescu Tariceanu ieri, in jurul orei 13:00. Primul-ministru a luat act de acest document si i-a multumit pentru contributia pe care a avut-o in actiunea Guvernului, a declarat Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Executivului.
Citește pe Antena3.ro
CONSERVATORII CAUTA UN NOU VICEPREMIER
|
Presedintele conservatorilor, Dan Voiculescu, a declarat ieri-dimineata, cu cateva ore inainte ca Gheorghe Copos sa isi anunte demisia, ca acesta ii adusese la cunostinta de marti intentia sa de a renunta la functia din Cabinetul Tariceanu. Voiculescu a reamintit presei ca inca de marti el se pronuntase pentru desfiintarea functiilor de vicepremier din cadrul Executivului.
Pana la o eventuala restructurare a Executivului, conservatorii vor decide pe cine vor nominaliza pentru functia de vicepremier, in urmatoarea sedinta a Biroului Politic. Conform prevederilor legale, functia de membru al Guvernului inceteaza in urma demisiei. La propunerea primului-ministru, presedintele Romaniei ia act de demisie si declara vacanta functia de membru al Guvernului. "Numirea in functia de membru al Guvernului, in caz de vacanta a postului, se face de presedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru", conform unui comunicat de presa al Executivului. In cazul demisiei unui membru al Guvernului, primul-ministru poate propune presedintelui Romaniei numirea unui membru intermediar al Guvernului. Conform prevederilor legale, exista un termen de interimat de 45 de zile, in cadrul caruia primul-ministru va initia procedurile prevazute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului. (Aniela Nine, Florina Zainescu)
|
Microfirmele sunt dezavantajate
EFECTE. Florin Pogonaru, presedintele AOAR, spune ca investitiile mici vor fi descurajate |
|
Descarcati aici proiectul de lege privind Codul fiscal (.pdf, 1.14 MB)
|