Fitch menţine sistemul bancar din România în categoria de risc ridicat la expunerea sistemică din sectorul de profil, potrivit unui raport bianual al agenţiei de evaluare financiară.
Perioada de referinţă analizată în raport este 2006-2008, iar datele aferente anului 2009 nu vor fi incluse în rapoartele "Bank Systemic Risc" până când nu vor fi disponibile informaţii mai cuprinzătoare, în 2010.Indicatorul Fitch MPI (MacroPrudential Indicator) evaluează vulnerabilitatea sistemelor bancare, pe o scala de la "1", pentru un nivel scăzut de risc, la "3", pentru un nivel mare de risc.
România a rămas în clasa de risc 3 în funcţie de indicatorul macroecomic care evaluează posibilele riscuri sistemice, care pot apărea din trei cauze: creşterea rapidă a creditării bancare, creşterea artificială a valorii activelor şi/sau instabilitatea cursului de schimb.
Precedentul raport privind riscurile sistemice a fost publicat de Fitch în aprilie 2009.