Conform programului publicat pe site-ul FMI, Consiliul Director al instituţiei financiare internaţionale va lua în discuţie vineri, 7 ianuarie, cel de-al şaselea Raport privind îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor stabilite în cadrul Raportului Stand-By. După aprobarea Raportului, România va primi cea de-a şaptea tranşă, în valoare de 769 milioane DST (0,9 miliarde euro) din cadrul împrumutului în opt tranşe, contractat în mai 2009 prin acordul cu FMI. România va solicita din nou o derogare de la criteriile de performanţă. La încheierea precedentei misiuni de evaluare aflate la Bucureşti, şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a declarat că, în conformitate cu datele preliminare “pentru cel de-al treilea trimestru, criteriile de performanţă au fost îndeplinite, cu excepţia plafonului privind arieratele bugetului general”. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat recent că “rezultatul votului directorilor executivi ai FMI va fi unul pozitiv. Condiţionalităţile solicitate de FMI autorităţilor române au fost îndeplinite” şi că este convins că rezultatul votului directorilor executivi va fi unul pozitiv.