Transelectrica si Transgaz, operatorii sistemelor de transport pentru electricitate si gaze naturale, au inaintat la Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) propuneri prin care furnizorii, consumatorii industriali si producatorii de energie sa fie pedepsiti pentru dezechilibrele induse in sistem, pe care in final le plateste toata lumea, inclusiv populatia.
Mihai Patarniche, directorul Dispeceratului National de Gaze din cadrul Transgaz, a propus ca importurile sa se realizeze constant pe intreaga perioada a anului, astfel ca in perioadele de ger sa nu mai depindem de importurile de la Gazprom. 'Ar fi nemaipomenit daca am avea un import constant, astfel incat inchiderea balantei sa se faca pe gazele din depozite“, a afirmat el in cadrul seminarului Focus Energetic. Mai pe romaneste, utilizatorii de retea ar trebui sa-si faca datoria si sa inmagazineze mai multe gaze, astfel incat Romania nu fie nevoita sa importe gaze la pret mult mai mare in miez de iarna sau sa nu tremuram de frica de fiecare data cand Rusia si Ucraina nu se inteleg asupra pretului gazelor.
Propunerea vine dupa ce in aceasta iarna un numar de 24 de operatori nu si-au realizat obligatiile de inmagazinare, potrivit datelor furnizate la inceputul acestui an de catre Romgaz. Conform acestora, E.ON Romania a depozitat 276 milioane de metri cubi in depozitele Romgaz, fata de 649 milioane cat ar fi trebuit. De asemenea, GdF SUEZ Romania a stocat la Romgaz doar 377 milioane de metri cubi, fata de obligatia de 798 milioane. |n urma scandalului public, ANRE a inceput controale la operatori, iar E.ON si GdF au justificat atunci ca si-au indeplinit obligatiile prin contracte incheiate cu alti furnizori. Informatia este cu atat mai importanta deoarece Rodin Traicu, secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei, a declarat ca scumpirea gazelor cu 5% pentru populatie si cu 10% pentru industrie vine ca urmare a faptului ca in ultimele doua ierni furnizorii au fost fortati sa importe gaze la un pret mare si l-au vandut apoi la un pret reglementat mic. 'Nu este sarcina Transgaz sa verifice daca exista stocuri suficiente in depozite, e sarcina ANRE. Transgaz nu detine gaze, noi suntem doar un curier“, a mai spus Patarniche.
Chichita legislativa
De partea cealalta, in zona energiei electrice, Transelectrica sufera de o problema asemanatoare: furnizorii 'falsifica“ datele, potrivit lui Octavian Lohan, director general adjunct al companiei de stat. 'Furnizorii au inca mari cantitati lipsa de energie. Am cerut ANRE sa puna penalitati celor care vin pe piata de echilibrare cu cantitati enorme“, a declarat el. Mai exact, o serie de companii profita de faptul ca este seceta si de o chichita din legislatie. Astfel, dupa ce Hidroelectrica a denuntat sase contracte bilaterale cu 'baietii destepti“, acestia au nevoie in continuare de energie pentru a-si alimenta clientii-mamut, precum Dacia, Michelin, Mechel sau Rompetrol. Or, un ordin al ANRE spune ca pretul nu poate depasi pretul de 400 lei/MWh. Astfel, cei care au energie disponibila o vand la acest pret, fata de media de 230 lei/MWh de pe OPCOM. Concomitent, 'baietii destepti“ trag mata de coada si spera sa castige in justitie impotriva denuntarii contractelor de catre Hidroelectrica si spera ca paguba sa nu fie decat temporara. Or, aceasta situatie produce cosmaruri celor de la Transelectrica, care trebuie sa mentina siguranta sistemului si sa asigure alimentarea.
AOAR abia asteapta taxa Robin Hood
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera oportuna taxarea profiturilor exceptionale ale companiilor din sectorul energetic si propune ca veniturile rezultate sa constituie surse pentru un Fond Strategic de Dezvoltare destinat stimularii proiectelor de crestere a eficientei energetice. Aceasta este o propunere a ministerului de Finante, potrivit careia se vor taxa veniturile suplimentare din liberalizare pe care companiile din domeniile gazier si al energiei electrice le vor avea in plus se vor intoarce la buget.
'Aceasta propunere este una dintre masurile propuse constant de AOAR in ultimii ani cand, prin transferarea unui monopol de stat catre un monopol privat, companiile din sectorul energetic au realizat profituri generate de cresteri de preturi fara realizarea niciunei imbunatatiri aduse furnizarii in domeniul combustibililor sau a energiei“, se mentioneaza in comunicatul AOAR.
Masura a fost aplicata si in alte tari membre ale Uniunii Europene, precum Ungaria sau Marea Britanie.
Potrivit AOAR, la nivelul Uniunii Europene nu s-a acceptat de catre tari ca Germania, Austria sau Italia sa se treaca la negocierea unui pret unic de livrare a gazelor naturale importate din Rusia (demers important in sensul consolidarii pietei energetice unice europene), protejandu-se astfel aranjamentele preferentiale ale acestor state cu Rusia. Un exemplu concludent il reprezinta triplarea profitului companiei germane E.ON, in primul semestru din 2012 fata de aceeasi perioada din 2011, pe fondul acordului incheiat de compania germana cu Gazprom, referitor la reducerea pretului de import al gazelor, cu aplicabilitate retroactiva de la 1 mai 2012.