Hotărârea grupului rusesc vine după ce Moldovagaz a reușit să plătească datoria pentru importurile de combustibili fosili. Însă Gazprom a precizat că, pe viitor, își rezervă dreptul de a întrerupe livrările dacă autoritățile de la Chișinău nu plătesc, atrăgând atenția "asupra încălcării regulate de către partea moldoveană a obligaţiilor contractuale privind plățile pentru livrările de gaze ruseşti".
"Gazprom îşi rezervă dreptul de a reduce sau de a opri complet furnizarea de gaze în cazul încălcării plăţilor", transmite compania.
Moldovagaz spune că a plătit gazele furnizate pentru prima jumătate a acestei luni, în valoare de 21,41 milioane dolari.
Gazprom a acuzat Ucraina, la 22 noiembrie, că îmagazinează din gazele naturale destinate R. Moldova spunând că volumul livrărilor este mai mare decât ceea ce ajunge la consumatorii din această țară și a avertizat Chișinăul că va reduce și mai mult cantitățile din 28 noiembrie.
"Fondurile pentru gazele depozitate pe teritoriul Ucrainei, destinate consumatorilor din Republica Moldova, au fost primite de Gazprom, astfel că s-a decis să nu fie redus fluxul de gaze spre punctul Sudja pentru tranzit în Republica Moldova", informează Gazprom.
Ucraina neagă furtul de gaze rusești din conductele care îi tranzitează teritoriul. Compania ucraineană de gaze Naftogaz denunță ceea ce numește "minciunile" Gazprom. "Toate gazele naturale care au fost primite la punctul de intrare din Rusia, Sudja, pentru a fi transportate în continuare către consumatorii moldoveni au fost transferate integral la punctele de ieşire din Ucraina în Moldova Alexeevka şi Grebenniki".
Moldovagaz spune că operatorii reţelelor de transport din Ucraina şi R.Moldova au asigurat mereu predarea corectă a volumelor de gaze naturale. Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a explicat că volumele de gaze la care se referă Gazprom sunt economiile şi rezervele R.Moldova stocate în depozitele din Ucraina.
R. Moldova este grav afectată de criza energetică, fiind puternic dependentă de livrările de gaze din Federația Rusă. Guvernul pro-occidental de la Chișinău a înfuriat însă Moscova, care amenință să lase țara în frig.