x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Grecia are una dintre cele mai mari creșteri economice din zona euro (FMI)

Grecia are una dintre cele mai mari creșteri economice din zona euro (FMI)

14 Mar 2019   •   18:30
Grecia are una dintre cele mai mari creșteri economice din zona euro (FMI)

Grecia a intrat într-o perioadă de creștere economică ce o plasează „printre cele mai bune din zona euro”, conform BBC.

Această apreciere neașteptată a venit de la Fondul Monetar Internațional, într-un nou raport asupra economiei Greciei.

Un oficial FMI a spus că există multe dezvoltări pozitive care merită scoase în evidență. Cu toate acestea, FMI spune că economia rămâne vulnerabilă, iar reforme ulterioare sunt în continuare necesare. Mai mult decât atât, rata șomajului continuă să fie inacceptabil de mare.

Criza financiară din zona euro a început prima dată în Grecia, în 2009, iar economia a avut cel mai mult de suferit.

Tot economia a primit și cele mai multe împrumuturi de salvare, unele venind de la FMI. Însă, cei mai mulți bani au venit din zona euro, ajungând la o sumă colosală: 250 de miliarde de euro.

 

×
Subiecte în articol: grecia FMI crestere