Guvernul a transmis FMI, in ultima scrisoare de intentie, informatii false privind eliminarea restrictiilor la deschiderea marilor centre de retail si a anuntat in mod eronat ca acest angajament a fost indeplinit, potrivit Mediafax.
Legislatia in vigoare, adoptata in 2004, stabileste ca deschiderea structurilor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare, de peste 1.000 de metri patrati, este autorizata de catre o comisie constituita la nivel autoritatii locale, din care face parte, alaturi de reprezentantii autoritatilor locale si ai asociatiilor profesionale, patronale si de protectie a consumatorilor, si un reprezentant al agentilor economici din imediata vecinatate a centrului comercial pentru care este ceruta autorizatia.
Insa, Comisiei Europene (CE) si Fondului Monetar International (FMI) au solicitat Guvernul, inca din primavara anului trecut, sa inlature restrictiile privind deschiderea marilor magazine de retail, prin eliminarea cerintelor legate de acordul centrelor comerciale concurente la emiterea autorizatiei si de prezentarea unui studiu de impact de catre investitorul care solicita avizul.
Guvernul s-a angajat sa elimine toate aceste restrictii pana in septembrie 2011, dar promisiunea nu a fost respectata astfel ca FMI si CE au revenit si au acordat un nou termen, impunand autoritatilor romane sa rezolve problema pana la sfarsitul lunii ianuarie 2012.
Proiect uitat in sertare
Ministerul Economiei a lansat in dezbatere publica, la sfarsitul lunii ianuarie 2012, un proiect de hotarare de guvern care elimina aceste restrictii si care ar fi urmat sa intre in vigoare in 30 zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Insa la putin timp dupa lansarea in dezbatere publica a proiectului, premierul Emil Boc a demisionat, iar succesorul acestuia, Mihai Razvan Ungureanu, a schimbat majoritatea ministrilor, inclusiv la Ministerul Economiei, context in care documentul nu a fost aprobat nici pana la aceasta data de catre Guvern.
In ultima scrisoare de intentie transmisa Fondului Monetar International, datata cu luna aprilie, Guvernul anunta insa ca acest angajament a fost indeplinit, iar barierele la deschiderea magazinelor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare au fost eliminate la inceputul lunii februarie.
"Suntem hotarati sa imbunatatim intrarile pe piata de retail pentru a mentine un mediu concurential, a incuraja inovatia si a creste eficienta. In acest sens, am eliminat la inceputul lunii februarie barierele nejustificate pentru deschiderea magazinelor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare", se arata in scrisoarea de intentie catre FMI.
In aceasta forma, documentul a fost aprobat de board-ul FMI la sfarsitul lunii martie si postat in luna aprilie pe site-ul institutiei.
Suciu: FMI cunoaste problema
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a declarat pentru Mediafax ca proiectul hotararii de guvern initiat de Ministerul Economiei a fost agreat cu Fondul Monetar International, dar ca autoritatile de la Bucuresti au apreciat ulterior ca este nevoie de o lege care sa includa mai multe prevederi si a sustinut ca FMI cunoaste aceasta problema."A fost facut un proiect de hotarare de guvern agreat cu FMI, dar ulterior partea romana a considerat ca este nevoie sa fie transformat intr-o lege cu mai multe prevederi, iar FMI cunoaste problema", a sustinut oficialul guvernamental.
La randul lor, reprezentantii Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania au aratat ca, la sesizarea lor legata de acest proiect de act normativ, au primit din partea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri un raspuns in care se arata ca proiectul initial a fost retras, urmare a observatiilor primite in circuitul interministerial de avizare, si ca un alt proiect urmeaza sa fie finalizat la un nivel de reglementare superior.
"Din comunicarea noastra cu ministerul, stim ca inca nu au inceput procedurile legislative pentru un nou proiect. Ultima data cand ne-am interesat de stadiul proiectului a fost saptamana trecuta", a declarat Delia Nica, vicepresedintele Asociatiei, pentru Mediafax.