x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul acordă facilități fiscale pentru companiile afectate de pandemie

Guvernul acordă facilități fiscale pentru companiile afectate de pandemie

04 Oct 2020   •   21:00
Guvernul acordă facilități fiscale pentru companiile afectate de pandemie

Companiile afectate de pandemia de coronavirus și care au acumulat datorii la buget vor putea cere eșalonarea la plată a sumelor pentru o perioadă de un an, pe baza unui calendar propriu și fără garanții, transmite Ministerul Finanţelor.

Cererile  vor putea fi depuse până la 15 decembrie, inclusiv, pentru obligaţiile bugetare acumulate de la 16 martie  și până la data depunerii cererii.

"Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată, în forma simplificată, a obligaţiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă 12 luni, pentru obligaţiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgenţă (16 martie), cu condiţia ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă. Eşalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii", arată instituția.

Firmele vor putea să plătească la zi toate taxele şi impozitele care vor începe şi se vor datora după primirea eşalonării.

Procedura presupune depunerea unei cereri, pe baza unui grafic de eşalonare, cu rate egale sau inegale.

Condiția de acceptare este ca societatea să nu se afle în insolvență. 
 

×
Subiecte în articol: esalonare la plata afaceri