Cota de impozit aplicabilă unor firme prin introducerea forfetarului va depăşi cu mult, în unele cazuri, nivelul de 16%, dacă va fi respectată formula de calcul propusă de Ministerul Finanţelor, ajungându-se la 28% din veniturile brute, susţin reprezentanţii Consiliului pentru IMM-uri.
Un impozit forfetar de 24% sau 28% din veniturile brute ar reprezenta o fiscalitate excesivă, care va duce la desfiinţarea unui număr foarte mare de societăţi comerciale din codurile CAEN prevăzute în domeniul de aplicabilitate al impozitului forfetar, cu efecte drastice asupra bugetului de stat.
"Solicităm ca în cazul instituirii impozitului forfetar să fie explicitate formulele de calcul pentru toate codurile CAEN pentru care se va aplica impozitul, iar cuantumul acestui impozit să nu depăşească în niciun caz impozitul pe profit de 16%, astfel încât să fie menţinută cota unică", au declarat reprezentanţii Consiliului pentru IMM-uri.
Întrebaţi dacă menţinerea impozitului minim ar fi o soluţie mai bună decât introducerea celui forfetar aceştia au afirmat că este de preferat impozitarea doar anumitor activităţi.
Citește pe Antena3.ro