În România, consumul de lapte este de cinci-zece ori mai mic decât media europeană, ceea ce arată un potenţial de piaţă foarte mare, a declarat Valeriu Steriu, deputat UNPR, fost preşedinte al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), prezent ieri la dezbaterea „Industria produselor lactate în România”, organizată de Săptămâna Financiară şi cotidianul Fin.ro.
„Marfa se duce într-un consum foarte redus pe piaţa internă, ţinând cont că avem un consum de cinci-zece ori mai mic decât cel european. Acest lucru arată un potenţial de piaţă foarte mare. Importăm însă materie primă tot mai mult pentru capacităţile de procesare, dar dacă ne uităm la cifre putem schimba situaţia”, a explicat Steriu.
Acesta a mai spus că numai 20% din laptele produs în România ajunge în fabrici pentru procesare.
„Degeaba producem, pentru că laptele rămâne în ferme. Numai 20% din laptele produs în România ajunge în fabrici şi această cantitate de lapte o avem de aproape zece ani. Pot spune că este un dezastru al sectorului”, a spus Steriu. Acesta a subliniat faptul că 60% din fermele din România au numai una-două vaci. Din cantitatea de 4,4 miliarde de litri de lapte produsă în 2010, circa 1,2 miliarde de litri reprezintă vânzările directe pe piaţă, doar 993 milioane de litri ajung la unităţi specializate, în ferme rămân pentru consumul familial circa 1,7 miliarde de litri, iar pentru consum tehnologic - 434 milioane de litri. Importurile de produse lactate au totalizat 140 milioane de euro în 2010, iar exporturile au fost de numai 40 milioane de euro. „La brânzeturi şi caşuri importăm 2.000 de tone, respectiv de 70 milioane de euro, şi exportăm mai mult, circa 2.700 de tone, dar de numai 15 milioane de euro, ceea ce arată că facem un export de materie primă pe caşuri, dar importăm produse finite de calitate”, a mai adăugat Steriu. Între anii 2004-2010, sectorul de producţie a laptelui a consumat foarte mulţi bani, prima de 0,3 lei pe litru de lapte regăsindu-se însă în creşterea înregistrată pe segmentul fermelor de 15-20 de capete.
Radu Roatiş, preşedintele ANSVSA, a spus că „astăzi laptele în România reprezintă o problemă socială majoră”. „Dacă nu se iau măsuri urgent, în doi ani fermierii vor dispărea”, a spus Roatiş. Acesta a spus că sunt probleme legate de centrele de colectare a laptelui, unde se amestecă laptele de la mai mulţi producători, ceea ce îngreunează activitatea de control a calităţii produselor. O altă problemă o reprezintă supravegherea sănătăţii bovinelor din exploataţiile cu una-trei capete, care reprezintă 83% din totalul exploataţiilor. Roatiş a mai declarat că în prezent România a cerut o derogare de la Cota de lapte din cauza numărului mare de cereri cu privire la amânarea atingerii ţintelor.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), cantitatea de lapte de vacă, colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare, a scăzut în ianuarie 2011 cu 8,4% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, ajungând la 63.003 tone. Principalele produse lactate la care producţia a scăzut anul acesta sunt untul, cu 71 tone (-9,8%), laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1.128 tone (-8%), brânzeturile, cu 278 tone (-5,8%) şi smântâna de consum, cu 122 tone (-2,9%).