x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    18 Apr 2008   •   00:00

INFLAŢIE MAXIMå. Inflaţia se va plafona, în ur­mă­toarele trei luni, în jurul maximului atins în martie şi va intra pe un trend descendent semnificativ începînd cu august, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu. “În trimestrul doi vom avea o plafonare, iar deviaţiile de la acest maxim vor fi mici înainte de a începe scăderea, probabil mai substanţiale în luna august‘‘, a explicat Isărescu. El a reluat mesajul că prognoza băncii centrale nu reprezintă “farmacie‘‘ şi că se aşteaptă la toleranţă atunci cînd se vorbeşte despre di­fe­renţe 0,2-0,3 puncte procentuale.


NEVOIE. Zona feroviară din jurul Bucureştiului are nevoie de investiţii de 200-300 de milioane de euro pentru a putea fi utilizată drept alternativă de transport de bucureşteni, potrivit lui Ludovic Orban, ministrul Transportu­rilor. Banii sînt necesari pentru electrificarea a 12 kilometri de cale ferată, dublarea liniilor pe o distanţă de 12,5 kilometri, modernizarea gă­rilor şi coordonarea cu transpor­tul public din Capitală. (D. Ionaşcu)

×
Subiecte în articol: economic