x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Iniţiatorii studiilor de fezabilitate nefolosite vor fi buni de plată

Iniţiatorii studiilor de fezabilitate nefolosite vor fi buni de plată

de Paul Barbu    |    18 Mar 2016   •   14:23
Iniţiatorii studiilor de fezabilitate nefolosite vor fi buni de plată
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

În contextul în care în România s-au cheltuit sume importante de bani pentru studiile de fezabilitate ale unor proiecte care nu s-au mai concretizat, sau pentru care studiile au expirat şi nu au mai fost bune, mai mulţi parlamentari s-au gândit să sancţioneze contravenţional astfel de abateri, pentru că nimeni nu îşi asumă răspunderea. Conform unui proiect de lege depus la Senat, autorităţile locale sau centrale care nu pun în aplicare studiile de fezabilitate pot fi sancţionate cu până la 10% din cuantumul sumei alocate pentru studiul respectiv.

Iniţiatorii proiectului, depu-taţii PNL, explică în expunerea de motive faptul că autorităţile utilizează studiile de fezabilitate ca pe nişte instrumente de risipire a banului public. Prima metodă prin care banii publici sunt risipiţi constă în contractarea unor studii de fezabilitate fără ca autorităţiile să aibă bani pentru etapa de execuţie a proiectului. O altă metodă este aceea prin care autorităţile contractează studii de fezabilitate având bani pentru următoarea etapă, cea de execuţie, în schimb omit să demareze procedurile de achiziţie în vederea execuţiei. Îşi permit toate acestea pentru că nimeni nu poate trage la răspundere autorităţile pentru risipa banului public.

Avertismentul Curţii de Conturi

Şi preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, atrăgea atenţia asupra faptului că nu există răspundere pentru excesul studiilor de fezabilitate: „Constatările noastre sunt că asistăm la un exces de studii de fezabilitate. De multe ori, acest exces ar fi bun dacă s-ar concretiza în proiecte aprobate. Nu sunt de natura elementelor infracționale decât atunci când depistezi că studiile de fezabili-tate se fac de copilul primarului şi încasează câte 200 de milioane de lei la fiecare studiu”, declara recent Văcăroiu, în faţa comisiilor parlamentare.

Capac la borcanul cu miere

Concret, conform proiectului de lege, efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea, elaborare sau actu-alizarea studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente, pentru care nu este prevăzută finanţarea, ori pentru care procedurile de achiziţie în vederea execuţiei nu pot fi demarate în termen de trei luni de la recepţia studiului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 10% din suma studiului respectiv. De exemplu, doar pentru Autostrada Sibiu-Piteşti, CNADNR a atribuit anul trecut un contract în valoare de şapte milioane de euro pentru refacerea studiului de fezabilitate, asta după ce primul studiu făcut în 2008, cu trei milioane de euro, a expirat. Proiectul iniţiat de liberali se află în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat, urmând a fi supus votului senatorilor. Forul decizional este Camera Deputaţilor.

32 milioane de euro au cheltuit până în 2014 autorităţile pe studiile de fezabilitate pentru investiţii care nu au mai fost realizate.

×