Înmatriculările de autovehicule noi sub mărcile Renault şi Dacia în Germania au crescut cu 74,6% în luna octombrie, în termeni anuali, la 22.658 unităţi, în timp ce piaţa auto germană a avansat cu 24,1%, la 321.120 unităţi, a anunţat Oficiul de înmatriculări auto german KBA.
Înmatriculările de autovehicule noi sub mărcile Renault şi Dacia în Germania au crescut cu 74,6% în luna octombrie, în termeni anuali, la 22.658 unităţi, în timp ce piaţa auto germană a avansat cu 24,1%, la 321.120 unităţi, a anunţat Oficiul de înmatriculări auto german KBA.
Germania este cea mai mare piaţă de vânzare pentru autovehiculele produse de Dacia, urmată de Franţa. Cota de piaţă a Renault şi Dacia a fost de 7,1% în octombrie, comparativ cu 5,2% în septembrie, grupul francez ocupând poziţia a cincea, în urma Volkswagen (22,4%), Opel (9,1%), Ford (8,1%) şi Mercedes (8%).
În primele zece luni, au fost înregistrate, în Germania, 196.452 de autovehicule Renault şi Dacia, în urcare cu 54,4% comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2008. Pe ansamblu, piaţa germană a crescut cu 25,9%, la 3,31 milioane de autovehicule. Cele două mărci auto au avut o cotă de piaţă de 5,9% în primele zece luni, la egalitate cu Audi, fiind devansate de Volkswagen (21%), Opel (9%), Ford (7,6%), Mercedes (7,2%) şi BMW-Mini (6,6%).
Grupul Volkswagen a avut cel mai mare număr de înmatriculări în octombrie - 71.774 unităţi, urmat de Opel - 29.182 unităţi, Ford - 25.862 unităţi şi Mercedes - 25.779 unităţi.La zece luni, cele mai bune rezultate de pe piaţa germană au fost înregistrate de Volkswagen - 694.2627 autovehicule, Opel - 298.630, Mercedes - 237.213, Ford -252.767, BMW şi Mini - 218.449, respectiv Audi - 196.509.
Chiar dacă programul primei de casare din Germania, cu fonduri de cinci miliarde de euro, s-a încheiat la 2 septembrie, specialiştii din industria auto se aşteaptă ca măsura să influenţeze înmatriculările de maşini pe o perioadă de mai multe luni, pe măsură ce vor fi livrate automobilele comandate.
Citește pe Antena3.ro