x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Integrarea în Spaţiul feroviar unic nu trebuie să ducă la majorarea costurilor operatorilor locali

Integrarea în Spaţiul feroviar unic nu trebuie să ducă la majorarea costurilor operatorilor locali

11 Mar 2013   •   16:26

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a participat ieri, la Bruxelles, la prima reuniune din acest an a Consiliului Uniunii Europene - Transport, Telecomunicaţii, Energie (TTE)- secţiunea Transporturi. „România salută propunerile legislative ale Comisiei Europene cuprinse în cel de-al patrulea pachet feroviar, şi obiectivul acestuia, de creare a unui Spaţiu Feroviar Unic European. Susţinem obiectivele referitoare la accelerarea integrării reţelelor feroviare europene prin eliminarea barierelor tehnice şi administrative, menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă şi creşterea competitivităţii transportului feroviar în raport cu celelalte moduri” a spus ministrul Fenechiu în intervenţia avută în cadrul Consiliului TTE.
Fenechiu a apreciat că mecanismul de colaborare între autorităţile naţionale de siguranţă şi European Railway Agency (ERA) trebuie analizat cu atenţie astfel încât textul final să nu fie o povară administrativă şi financiară pentru operatorii feroviari. “Fără o evaluare în amănunt a implicaţiilor transferului de competenţe către ERA, există riscul creşterii costurilor suportate de operatorii care efectuează doar operaţiuni naţionale pe teritoriul unui stat membru. (…) Pentru a se reduce birocraţia, costurile suplimentare şi consumul de timp, considerăm că ar fi mai potrivit ca acest proces să se desfăşoare, în continuare, în cadrul naţional pentru operatorii economici care doresc să obţină autorizaţii de punere pe piaţă pentru pieţele naţionale”, a adăugat ministrul Transporturilor. În opinia acestuia, ERA ar trebui să monitorizeze procesele de autorizare a punerii pe piaţă a vehiculelor feroviare, realizate de autorităţile naţionale de siguranţă.
Pe de altă parte, vehiculele feroviare care circulă exclusiv pe reţelele regionale şi locale nu ar trebui să fie construite, modernizate sau reînnoite pe baza cerinţelor din Specificaţiile Tehnice de Interoperabilitate, deoarece aceasta ar conduce la costuri suplimentare ridicate şi nejustificate pentru operatorii economici. Autorizarea punerii pe piaţă a acestor vehicule feroviare ar trebui să se realizeze de către autoritatea naţională de siguranţă, pe baza cerinţelor din legislaţia naţională aplicabilă.
ERA ar putea fi informată periodic privind procesul de autorizare a punerii pe piaţă a vehiculelor feroviare neconforme cu STI, destinate exclusiv operării pe reţelele regionale şi locale. 

×