x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiţii de 3,21 miliarde €

Investiţii de 3,21 miliarde €

de Daniela Ivan    |    17 Iun 2008   •   00:00
Investiţii de 3,21 miliarde €

AFACERI ● România – ţintĂ pentru companiile internaţionale
România este prima ţintă a investitorilor, alături de Ucraina, într-un top regional al celor mai vizate state. Pe următoarele locuri s-au plasat Bulgaria şi Rusia.



AFACERI ● România – ţintĂ pentru companiile internaţionale
România este prima ţintă a investitorilor, alături de Ucraina, într-un top regional al celor mai vizate state. Pe următoarele locuri s-au plasat Bulgaria şi Rusia.

Sentimentul investitorilor rămîne pozitiv faţă de ţara noastră, conform unui sondaj al Thomson Reuters, la care au participat 400 de companii internaţionale. România se situează pe primul loc într-un top regional alături de Ucraina. Motivaţia este că cele două ţări dispun, împreună cu Rusia şi Bulgaria, de cele mai bune climate de afaceri din Europa Centrală şi de Est. Circa 14% dintre respondenţi s-au arătat interesaţi să investească în România, procentul fiind similar cu cel obţinut de Ucraina, se arată în sondajul realizat de Thomson Reuters alături de OeKB Central şi Eastern Europe Business Climate Index. Pe locurile următoare s-au situat Bulgaria, cu 10%, şi Rusia, cu 8%. În schimb, managerii intervievaţi consideră că mediul investiţional din Croaţia s-a deteriorat cel mai mult în ultimele luni.

STATISTICĂ. Vestea bună este că intenţiile investitorilor se materializează şi se simt din plin la Bucureşti. Banca Naţională a României a comunicat că investiţiile străine directe au urcat cu 92,2% la finele lunii aprilie şi au ajuns la 3,21 miliarde de euro, comparativ cu 1,67 miliarde de euro – la sfîrşitul intervalului ianuarie-martie. Spre comparaţie, în primele patru luni ale anului trecut, investiţiile străine directe se situau la 1,6 miliarde de euro, iar valoarea pentru tot anul a fost de 7,06 miliarde de euro. Deficitul contului curent din primele patru luni a fost acoperit în proporţie de 66,5% prin investiţii străine directe, se arată într-un comunicat al BNR.

ÎNCREDERE. Managerii companiilor internaţionale pariază şi pe economia Europei Centrale şi de Est, despre care cred că "va fi doar marginal afectată de turbulenţele financiare internaţionale". 43% dintre cei intervievaţi consideră că situaţia economică se va îmbunătăţi în regiune, faţă de 9% păreri contrare. În următoarele luni, circa 140 de noi proiecte de investiţii vor fi implementate în regiune, se arată în studiu. Cel mai bine cotat este sectorul asigurărilor, care pare a avea perspective încurajatoare. În schimb, în sectorul bancar, investitorii au adoptat o atitudine mai rezervată, ca urmare a contextului internaţional.

Recul imobiliar

Piaţa imobiliară din România pare intrată într-o perioadă de amorţeală din cauza preţurilor prea mari ale terenurilor, dar şi a precauţiilor investitorilor cauzate de criza mondială. "Dacă în urmă cu un an eram dispuşi să plătim şi 100 de milioane de euro pentru un teren, acum preferăm să mai aşteptăm", a declarat Gabriel Stăniloiu, reprezentantul Marina D’Or în România, companie spaniolă care şi-a amînat primul proiect imobiliar în România.

×
Subiecte în articol: economic romania