Ion Ţiriac se află şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, pe prima poziţie a Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,7-1,8 miliarde de euro, în creştere cu 7,6% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al revistei Capital.
Pe locul doi se află fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cu 1,1-1,2 miliarde de euro, faţă de 920-950 milioane de euro anul trecut. Urmează patronul RCS&RDS, Zoltan Teszari, cu 550 - 570 milioane de euro (faţă de 500-520 milioane de euro anul trecut), şi Ioan Niculae, cu o avere de 500-600 milioane de euro (600-700 milioane de euro anul trecut).
"Creşterea economică de anul trecut şi din 2017 se vede şi în averea cumulată a antreprenorilor români prezenţi în Top 300 Capital. Potrivit celei de-a XVI-a ediţii a Top 300 Cei mai bogaţi români, cel mai longeviv şi concludent barometru al mediului de afaceri autohton, averea totală a ajuns la valoarea 23,05 miliarde de euro, cu 6,2% mai mare faţă de nivelul înregistrat în ediţia precedentă", spun realizatorii clasamentului.
Averea minimă pentru intrarea în 'clubul elitei' româneşti a crescut faţă de ediţia precedentă, de la 20-21 milioane de euro la 20-22 milioane de euro. Pragul acesta a fost depăşit în premieră de 22 de persoane sau familii cu afaceri în creştere. Totodată, 5 foşti membri ai clubului Top 300 au demonstrat în ultimii ani că şi-au redresat businessurile şi au revenit în lumina reflectoarelor.
Faţă de ediţia precedentă a clasamentului, au intervenit modificări şi la profilul milionarului prezent în Top 300. Pe scurt, acesta arată aşa: are 56 de ani, este bărbat, cu o avere medie de aproape 77 milioane de euro şi are businessuri în Bucureşti.
Din regiunea Bucureşti-Ilfov sunt 113 milionari, cu o avere însumată de 10,76 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 46,7% din averea celor 300 cei mai bogaţi români.
Sectoarele economice în care afacerile antreprenorilor prezenţi în ediţia din acest an a clasamentului au cunoscut o evoluţie semnificativă au fost: comerţul, industria, transporturile şi sectorul agricol.
"Dacă vă întrebaţi de cât timp ar avea nevoie un angajat cu salariul mediu net să intre în Top 300 Capital, ar trebui să stiţi că sunt necesari 3.387 de ani. Dar pentru cel mai bine plătit fotbalist din lume - Lionel Messi, care câştigă 500.000 de euro săptămânal, ar fi necesar doar un singur an. Dacă includem şi bonusurile, atunci e nevoie de doar jumătate de an. În acelaşi timp, în tenis, cea mai bună jucătoare la ora actuală a avut nevoie de câţiva ani buni pentru a reuşi perfomanţa de a ocupa ultimul loc din Top 300 Cei mai bogaţi români", se mai arată în comunicat.
La calcularea averilor, Capital a ţinut cont de valoarea participaţiilor în companii. Pentru evaluarea afacerilor, s-au folosit multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie, actualizaţi în funcţie de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatorii au fost furnizaţi de Deloitte România). S-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde au existat informaţii) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare. AGERPRES