Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, joi, la Boldeşti Scăeni, că, după 70 de ani, România va putea să exporte porci vii, spunând că acesta este un eveniment "remarcabil".
"După mulţi ani de luptă, am reuşit, în sfârşit, să scoatem România din Anexa 2 de la directiva europeană care nu permitea punerea pe piaţa europeană a porcilor vii. Practic, după 70 de ani, în sfârşit, România poate să exporte porci vii (...), deci ar fi un eveniment într-adevăr remarcabil", a spus Irimescu, în cadrul unei vizite efectuate la o fermă din localitate împreună cu ministrul Agriculturii din Arabia Saudită, Abdulrahman bin Abdulmohsen Al-Fadhli.
Irimescu a subliniat, în context, importanţa accesului produselor româneşti pe pieţele terţe.
"În tot acest proces, nu neapărat este vorba despre cât poate să exporte România mâine, ci de oportunităţile care se deschid pentru că, practic, s-a mai înlăturat o barieră în calea comerţului. Asta este extrem de important. Chiar dacă teoretic România nu este interesată neapărat de o anumită ţară, foarte important este să se deschidă oportunităţile şi pentru a exporta în ţările terţe pentru că întotdeauna ţările terţe judecă după regimul pe care îl avem pe piaţa europeană. (...) După 15 zile, când intră în vigoare decizia adoptată ieri, în mod sigur se vor putea pune pe piaţa europeană sau pieţe terţe porcinele vii din România", a adăugat ministrul Agriculturii.