x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Jurnalul Naţional cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

Jurnalul Naţional cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

de Jurnalul National    |    11 Apr 2012   •   10:15
Jurnalul Naţional cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

Halucinanta interventia lui Traian Basescu de aseara! Ca de obicei, in cazuri similare, cu vocea tremurata si ochii inlacrimati!

S-a referit la cele trei cazuri extrem de sensibile, nu atat pentru protectia mediului, cat pentru impactul asupra generatiilor viitoare: Rosia Montana, exploatarea cuprului si a gazului de sist. Aparent, prin declaratia lui, Traian Basescu doreste sa atinga doua tinte importante: crearea de locuri de munca si, implicit unele venituri la fondul de pensii si diminuarea importului de 'resurse energetice'.

Spunem doar aparent pentru ca, daca acestea erau obiectivele pe care le dorea indeplinite, Traian Basescu ar fi trebuit sa ofere si argumente: cate locuri de munca vor fi create prin deschiderea celor 3 exploatari? Pe ce perioada vor fi create aceste locuri de munca? Prin exploatarea gazului de sist, Romania va reduce importurile de gaze pentru 5 ani, 10 ani, pentru totdeauna?

In literatura de specialitate, exista o definitie a unui concept extrem de important pentru orice tara civilizata, acela de valorificare durabila a resurselor naturale. In termeni simpli, acest lucru presupune ca valorificarea resurselor naturale ale unei tari trebuie sa tina seama de necesitatea ca si generatiile viitoare sa poata beneficia de aceste resurse naturale. Suntem convinsi ca acest concept este total necunoscut lui Traian Basescu.

Crede oare cineva ca pe Traian Basescu il intereseaza ce se va intampla cu cei care vor trai pe aceste meleaguri peste 100 de ani? Sau, preocupa pe cineva dintre autoritatile vremelnice ale acestei tari cu ce se vor indeletnici nepotii nepotilor nostri peste 100 de ani?

Am auzit aseara ca, in Romania secolului 21, singura parghie de crestere economica este mineritul. Credem ca acesta era un mesaj potrivit pentru secolul 19 cand apareau germenii dezvoltarii industriale a omenirii. Exista multe tari europene care nu au resursele naturale ale Romaniei. Sunt ele subdezvoltate? Lipsa unei viziuni coerente a conducatorilor acestei tari privind dezvoltarea ei pe termen lung este, de departe, cel mai teribil lucru cu care se confrunta Romania.

Diferenta dintre o natiune dezvoltata a lumii si o natiune folosita doar ca generatoare de resurse naturale este aceea ca natiunile dezvoltate detin o strategie privind dezvoltarea economica si sociala a tarii pentru cel putin urmatoarea suta de ani. In Romania ne gandim cu groaza ca nu stim ce se va intampla peste o luna. Si, pentru ca bezna sa fie completa si predictibilitatea actelor decizionale sa tinda spre zero, guvernul actual ia din ce in ce mai multe hotarari de secretizare a actiunilor economice pe care le intreprinde.

Acordul petrolier privind explorarea, dezvoltarea si explotarea gazului de sist este secretizat, in pofida declaratiei reprezentantilor companiei Chevron ca nu au nimic impotriva ca acest document sa fie facut public. Oare ce doresc sa ascunda guvernantii? Perimetrele unde se vor face explorarile? Sumele pe care Chevron le va plati statului roman pentru aceste lucrari? Perioada pentru care Chevron va avea dreptul sa utilizeze aceste perimetre pentru exploatarile respective? Si-a pus cineva problema cum vor fi afectate celelalte activitati economice in perimetrele oferite cu generozitate de Guvernul Romaniei si care vor fi pierderile in locuri de munca?

La sfarsitul anilor ’90, ascultam cum guvernanti iresponsabili ne descriau cum minerii din Valea Jiului vor fi transformati in ospatari, receptioneri si ghizi montani intr-o infloritoare industrie turistica a zonei. Realitatea de acum: saracie, mizerie si subdezvoltare! A raspuns cineva dintre decidentii anilor respectivi de dezastrul produs de aceste masuri? Acum, Traian Basescu, ne prezinta perspectivele roz in care ospatarii si hotelierii de pe litoral vor fi transformati cu entuziasm in sondori sau mineri. Va raspunde Traian Basescu, peste ani, de efectele acestor masuri luate doar ca sa le mai dea o palma rusilor?

Au inceput sa apara informatii privind contractul incheiat de Guvernul Romaniei pentru exploatarea resurselor de cupru. Evident incep sa apara si nume ale unor oameni de afaceri romani... Oare pe cine vom descoperi interesat in explotarea gazului de sist?

Si, pentru ca toate aceste intrebari au nevoie de raspunsuri, SOMAM Guvernul Romaniei si pe Mihai Razvan Ungureanu sa desecretizeze urgent documentele privind exploatera gazului de sist. Insistenta cu care Traian Basescu solicita aseara sa li se spuna asa-zisilor investitori daca vor primi sau nu acordurile de mediu pentru aceste exploatari ne determina a cere, cu mult mai mult interes desecretizarea deciziilor guvernamentale.

Si, pentru ca discursul lui Traian Basescu a fost tinut cu ocazia numirii lui Atilla Korodi in functia de ministru al mediului ne asteptam ca astazi, domnul ministru Korodi sa organizeze o conferinta de presa in care sa il informeze si pe Traian Basescu ca exista un cadru legal in care se emit documentele de mediu; ca acest cadru legal este in acord cu directivele europene; ca in acest cadru legal exista anumite termene care trebuie respectate, altfel cei care semneaza documentele urmeaza sa fie acuzati de abuz in serviciu; ca exista obligativitatea organizarii unor dezbateri publice anterioare emiterii avizelor de mediu; ca orice act emis de o autoritate poate fi contestat in instanta; ca exista deja hotarari ale unor instante privind cazul Rosia Montana. Si mai ales ca, nici macar Traian Basescu nu poate compromite viitorul generatiilor ce vor veni prin niste decizii luate in pripa, cu voce tremuranda si ochii inlacrimati...

PS. Poate cineva raspunde la intrebarea de ce in toate cele trei cazuri atat de sensibile nu este implicata nici o companie europeana ci doar companii americane si canadiene? Revine licuriciul?...

×