Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a anunţat, pe 21 martie, că a susţinut proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, care prevede garantarea de către stat, în procent de 50%, a creditelor acordate pentru achiziţia de locuinţe noi sau consolidate prin programul "Prima casă".
Locuinţele care nu se încadrează în această categorie vor fi garantate de statul român în procent de 40%, mai prevede actul normativ.
"Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", precum şi pentru stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale urmăreşte să le faciliteze românilor cumpărarea de locuinţe noi, dar şi a locuinţelor consolidate, în condiţii avantajoase", informa grupul social democrat, prin intermediul unui comunicat.
Reprezentanţii PSD menţionau că măsurile propuse stimulează achiziţia de locuinţe noi în cadrul programului, fapt care va avea efecte benefice asupra creşterii calităţii vieţii prin îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în România. Un alt efect al noului act normativ va fi dinamizarea activităţii de construcţii, cu ecou favorabil în privinţa creării de noi locuri de muncă, menţiona sursa citată.
"Conform noii reglementări, prin locuinţă nouă se înţelege orice imobil care respectă condiţiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă, recepţionat la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. Totodată, vor fi asimilate în categoria locuinţelor noi şi cele supuse cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau a reducerii riscului seismic", preciza grupul PSD.
Programul "Prima casă" a fost iniţiat în anul 2009, iar de la startul acestuia până la sfârşitul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 garanţii, în valoare totală de 17,24 miliarde lei, informa sursa respectivă. AGERPRES