x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mafia italiană ne păzeşte de pericolele Mării Negre

Mafia italiană ne păzeşte de pericolele Mării Negre

de Cristian Anton    |    03 Oct 2016   •   09:05
Mafia italiană ne păzeşte de pericolele Mării Negre
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

O firmă asociată mafiei italiene a primit peste un milion de euro pentru a ne păzi de pericolele Mării Negre, în urma unei licitaţii la care a participat singură. Orion Europe SRL a fost înfiinţată în 2005 de italianul Sergio Solmi şi românul Mihai Ştefan Angheliu şi a primit de-a lungul timpului contracte de peste 23 de milioane de euro de la statul român, pentru servicii de măsurare a calităţii aerului. Grija faţă de mediul românesc e deja înduişătoare, dacă ne gândim că mafia italiană este implicată masiv şi în afacerile cu deşeuri din ţara noastră.

Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină Geoecomar a atribuit pe 07.09.2016 un contract pentru întreţinerea Sistemului de Monitorizare şi Alertare la hazarde naturale din Marea Neagră. Potrivit institutului, „achiziţia urmăreşte menţinerea stării tehnice corespunzătoare a sistemelor de alertare timpurie în cazul unor evenimente excepţionale produse de hazarde natural la Marea Neagră şi echipamentelor pentru monitorizarea parametrilor ce caracterizează un eveniment natural excepţional, aflate în gestionarea beneficiarului. În urma efectuării acestor servicii beneficiarul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate privind colectarea continuă şi transmiterea informaţiilor referitoare la parametrii monitorizaţi, realizând o utilizare eficientă a mijloacelor tehnice de care dispune şi totodată asigură prelungirea duratei de viaţă a echipamentelor”. Serviciile vor fi prestate în Constanţa, iar Orion Europe SRL va primi în schimbul acestora 4.772.803 de lei, fără TVA.

Mii de contracte cu statul

Orion Europe SRL a primit în ultimii ani 13 contracte publice în valoare totală de 21.426.097,57 euro, în urma unor licitaţii la care era, de regulă, singura participantă, la care se adaugă nu mai puţin de alte 2.166 de contracte de cumpărări directe, în valoare de 1.565.053,92 euro. Cel mai important client al firmei este Ministerul Mediului, dar printre beneficiarii serviciilor se mai află Garda Naţională de Mediu, Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică- ICMET Craiova, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi agenţii judeţene de mediu din toată ţara.

Contract anulat

Orion Europe SRL are un istoric deosebit de interesant. Unul din fondatorii săi, cetăţeanul italian Sergio Solmi, a fost anchetat pentru corupţie, iar firma sa, Orion, a fost asociată de procurori cu mafia Camorra. În mai 2015, Sergio Solmi şi Stefano Solmi s-au retras scriptic din Orion Europe SRL, pe care au cedat-o asociatului lor român Mihai Ştefan Angheliu, care controlează acum societatea alături de persoana juridică Biobit SRL. Ca şi în cazul Orion, şi Biobit are un corespondent cu acelaşi nume în Italia. În anul 2010, Sergio Solmi și firma sa, Orion, au fost implicaţi într-un dosar de deturnare de fonduri  dintr-un program de măsurare a calității aerului, în folosul mafiei italiene. Potrivit presei peninsulare, afacerea a fost orchestrată de Maurizio Mazzotti, unul din şefii administraţiei orașului Caserta, Nicola Ferraro, fost consilier regional, Paolino Maddaloni, prefect de Frosinone și Sergio Solmi, patronul firmei Orion. Procurorii au acuzat trucarea unei licitaţii publice privind instalarea de stații de monitorizare a calității aerului în orașul Caserta, după ce bugetul inițial, de 387.000  de euro, a ajuns până la 1,4 milioane de euro. În cele din urmă, licitaţia a fost anulată, iar Orion a pierdut contractul. Anchetatorii italieni au făcut public atunci faptul că Orion este afiliată organizaţiei mafiote Camorra. 

Asociat şi cu nemţi

După scandalul de corupţie din Italia, unde a fost pus sub trei capete de acuzare, Sergio Solmi a decis să facă un pas în spate şi a renunţat la funcţia de administrator al Orion Europe SRL din România, dar a rămas asociat. Partenerul său Mihai Ştefan Angheliu nu se află la singura afacere cu italienii. Românul a deţinut şi 20% din Agrotec Management Consultants România SRL, alături de Agrotec Spa, reprezentată de Luca del Monaco, un italian din Roma. De asemenea, Angheliu controlează, prin Biobit SRL, şi firma Westagem, specializată în consultanţă de mediu, cercetare şi studii pentru componenta de mediu aer, alături de Mihai George Mocioacă. În fine, prin Westagem şi Biobit, românul controlează şi LK Noise SRL, împreună cu nemţii de la Larmkontor Gmbh şi Wolfel Mess-Systeme Software Gmbh Co KG.

Gruparea mafiotă a deşeurilor

Ironia sorţii face ca italienii de la Orion Europe SRL să fi primit zeci de milioane de euro de la statul român pentru servicii de analiză a calităţii aerului, în condiţiile în care mafia peninsulară a cărat în România milioane de tone de deşeuri. Gunoaiele sunt aduse cu vapoarele, în Portul Constanţa, sau cu tirurile şi depozitate la gropi precum cele de la Glina, Mavrodin, Craiova sau Giurgiu. Procurorii antimafia au făcut şi arestări în România, o ţară care importă, la propriu, deşeuri. Anchetatorii italieni au arătat, în mai multe rânduri, că mafia a spălat sute de milioane de euro prin deşeurile aduse în România. Şi, pentru ca ironia să fie completă, vorbim despre aceeaşi Camorra din spatele Orion Europe SRL, firma care „măsoară” aerul pe care, iată, tot ea îl poluează.

400 de milioane de euro a spălat mafia italiană în gropile de gunoi din ţara noastră, în special prin afacerea Glina

Unul din cei mai importanţi lideri ai mafiei italiene a derulat afaceri uriaşe cu deşeuri în România. Massimo Ciancimino, fiul lui Vito Ciancimino, fosta eminenţă cenuşie a organizaţiei mafiote Cosa Nostra, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în Italia, dar autorităţile române nu s-au arătat impresionate de businessul urât mirositor făcut de mafioţii italieni pe teritoriul ţării noastre. 

România este una din pieţele favorite ale mafiei italiene. Fie că vorbim de salubrizare sau măsurarea calităţii aerului, organizaţii temute precum Camorra sau Cosa Nostra au făcut aici sute de milioane de euro

×