x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Majorarea tarifelor la polițele RCA ar putea provoca falimentul industriei de transport rutier

Majorarea tarifelor la polițele RCA ar putea provoca falimentul industriei de transport rutier

24 Dec 2019   •   20:30
Majorarea tarifelor la polițele RCA ar putea provoca falimentul industriei de transport rutier
Sursa foto: George Doyle/Getty Images

Decizia Guvernului de a modifica Legea RCA ar putea conduce la falimentul industriei de transport rutier, susţine Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) îşi exprimă dezamăgirea cu privire la decizia Guvernului de a trimite în Parlament proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), nefiind o atitudine pro business prin care administraţia să fie un partener al mediului de afaceri. În plus, amplificată cu măsurile protecţioniste din vestul Europei impuse prin Pachetul Mobilitate ar putea conduce la falimentul industriei de transport rutier", afirmă UNTRR.

O eventuală dublare a tarifelor la asigurările RCA, care, în perioada de criză 2015 - 2016, erau de cinci ori mai mari decât în prezent, ar duce la anularea oricărei marje de profit pentru companiile de transport rutier din România, care şi aşa sunt afectate de modificările legislative neoprotecţioniste de la nivel european, de criza şoferilor profesionişti sau de dezvoltarea precară a infrastructurii rutiere.

"Dacă se vor adopta cele mai importante modificări propuse prin proiectul de lege pentru modificarea legii RCA, respectiv abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare ce pot fi incluse de asigurători în calculul tarifelor de primă (în acest moment plafonate la 25%) şi eliminarea obligaţiei ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienţilor de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, atunci se vor re-crea condiţiile dezechilibrelor grave în piaţa RCA şi tarifele vor creşte accentuat pentru toţi deţinătorii celor 8,2 milioane de vehicule din România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice", avertizează transportatorii rutieri.

Aceştia reamintesc că proiectul de modificare a legislaţiei RCA a primit aviz negativ din partea Consiliul Economic şi Social, deoarece măsurile propuse vor avea ca efect creşterea nejustificată a tarifelor la poliţele RCA.
"UNTRR solicită Guvernului şi Parlamentului României ca Legea 132/2017 să nu fie modificată, să transmită Comisiei Europene o analiză fundamentată privind situaţia pieţei RCA din România cu accentuarea motivelor practice pentru care nu este benefică o schimbare a legislaţiei şi să vină cu măsuri suplimentare pentru a evita întoarcerea la situaţia de criză din perioada 2015-2016", se spune în documentul UNTRR.

Totodată, UNTRR solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de autorităţile române de la Comisia Europeană în temeiul art. 4(2) din Regulamentul european 1049/2001, întrucât impactul acesteia reprezintă ''un interes public superior care justifică divulgarea conţinutului documentului în cauză".

"În ceea ce priveşte concurenţa din piaţa RCA, practica precedentă a demonstrat că, în lipsa unor reglementări stricte, companiile de asigurări s-au înţeles asupra preţurilor, situaţie sancţionată de Consiliul Concurenţei cu amenzi totale în valoare de 246.739.195,6 lei (aproximativ 53 de milioane de euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor RCA. În acest sens, UNTRR solicită Consiliului Concurenţei publicarea raportului final, pentru ca ASF să argumenteze în faţa Comisiei Europene prevederile legale actuale şi astfel toţi asiguraţii RCA din România să aibă posibilitatea de a începe demersurile de recuperare a sumelor percepute în plus ca urmare a înţelegerilor neconcurenţiale", se mai arată în comunicat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: rca