x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Micii fermieri revin cu produsele lor la tarabă

Micii fermieri revin cu produsele lor la tarabă

de Andreea Stroe    |    28 Apr 2015   •   23:02
Micii fermieri revin cu produsele lor la tarabă
Sursa foto: Adrian Manolache

Din mai, toţi micii fermieri care ajung cu marfa pe tarabe sunt obligaţi să aibă un certificat de comercializare şi un atestat de producător. Legumele şi fructele puse la vânzare vor avea obligatoriu o etichetă pe care vor fi trecute zona de provenienţă şi numele producătorului, potrivit unui act normativ care intră în vigoare de la 1 mai.

Ce înseamnă pentru consumatori noua măsură a Ministerului Agriculturii? Prin ea, cumpărătorul ştie cu sigu¬ranţă că ceea ce cumpără provine de la un producător agricol, aceste atestate fiind emise de către primării sau consilii judeţene. Asociaţiile de profil vor da un aviz şi, împreună cu direcţiile agricole, vor trimite responsabili în teritoriu pentru a verifica toate datele declarate de producător. Pe lanţul acesta pot interfera, însă, şi marile interese ale samsarilor. Vlad Gheorghe, preşedinte al Cooperativei Vidra, spune că aceste noi atestate vor ajunge să se vândă precum facturile, pe marginea drumului. „E treaba celor din Ministerul de Finanţe să regleze acest aspect. Dar, partea bună este că producătorul va avea un spaţiu, o zonă, bine delimitată pentru comercializare. Într-o piaţă, va fi obligatoriu ca minimum 40% din totalul spaţiilor de vânzare să fie destinat acestor mici fermieri. Producătorul nu se va mai teme de intermediar, cum e acum. Că are tarabă lângă tine şi te presează să pui ce preţ vrea el. Prin noua lege, producătorii vor putea chiar să negocieze cu clientul. Cred că ăsta e un lucru bun”, susține Vlad Gheorghe.
Evaziunea ar putea scădea

Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, spune că infracţiunile ar trebui diminuate pe întreg lanţul: „Ca un intermediar să facă rost de atestatul de producător şi carnetul de comercializare este o chestiune destul de dificilă. Ar trebui să le falsifice. Nu merg mai departe cu ideea că s-ar face ilegalităţi la primării sau direcţii agricole. Certifi-catele de comercializare sunt în trei exemplare: la producător, primărie şi cumpărător, dacă acesta solicită o filă. Să ne lămurim, producătorul are certificat de comercializare şi atestat, intermediarul vinde cu casă de marcat”, a precizat secretarul de stat.

„Pe de altă parte, oierii care vin cu brânză, lapte şi produse din carne tradiţionale în pieţe se tem de dubla impozitare. O dată pe litrul de lapte, să zicem, şi a doua oară pe produsul finit, brânză, unt, caş”, a mai spus acesta, adăugând însă că această ipoteza este eliminată din start.
Ministerul Agriculturii, ANAF şi primăriile vor avea baze de date comune prin care vor monitoriza producătorii şi îi vor identifica pe posibilii inter¬mediari. Autoritățile sunt opti¬miste că evaziunea în domeniu, care este colosală, se va reduce.
 

×
Subiecte în articol: fermieri