Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 400 milioane de lei, la o dobândă de 3,01% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont cu o maturitate reziduală de 12 luni, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 734,7 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi în valoare de 2,47 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna martie, din care 400 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,8 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 270 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Faţă de luna februarie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 570 milioane de lei. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. AGERPRES