Modificarea Legii privind vânzarea terenurilor agricole (Legea 17/2014) a fost anunţată ca o prioritate pentru coaliţia de guvernare în actuala sesiune parlamentară. Discuţiile despre modificarea acestei legi au apărut încă din 2015, dar procesul s-a blocat mereu. Acum, aproape 50% din terenurile agricole ale României aparţin investitorilor străini, iar ritmul de înstrăinare a acestora se păstrează la cote înalte.
Potrivit statisticilor Agenției Naţionale de Cadastru, cele mai multe astfel de tranzacții s-au făcut în vestul țării, pe primul loc situându-se județul Timiș. Peste 5.760 de tranzacții cu terenuri agricole au fost înregistrate în primele opt luni ale acestui an în acest judeţ. Pe locurile următoare se situează Doljul, cu 4.570 de tranzacţii, Aradul cu 4.541, Brăila cu 4.092 de vânzări şi Galaţi cu 3.515 tranzacţii. La coada clasamentului se află judeţele Maramureş, Vâlcea, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Sălaj.
Liberalizare fără cap şi coadă
Ţara noastră a liberalizat piața funciară începând cu data de 1 ianuarie 2014, conform Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, dar a uitat că articolul 65 din tratat lasă la aprecierea fiecărei ţări membre UE să-şi ia propriile măsuri pe care le consideră necesare, astfel încât să-şi protejeze terenul şi siguranţa alimentară. În lipsa acestor măsuri, am ajuns, în patru ani, în situaţia ca aproape 50% din terenul agricol să fie vândut către cetăţeni şi firme străine. Peste cinci milioane de hectare de teren arabil se află în proprietatea străinilor, din care circa 23,4% aparține italienilor, 15,5% - nemților, 10% - arabilor, 8,2% - ungurilor, 6,2 % - spaniolilor, 6,1% - austriecilor și 4,5% - danezilor, potrivit unui studiu. Goana străinilor după terenurile agricole româneşti a dus la o creştere accelerată a preţurilor în ultimii ani, făcându-le inaccesibile celor mai mulţi dintre români. În diverse zone ale ţării, preţurile practic s-au dublat faţă de anul trecut. Chiar şi aşa însă, comparativ cu vestul Europei, preţurile de la noi sunt adevărate chilipiruri pentru investitorii străini.. La sfârşitul lunii august, ministrul Agriculturii anunţa că proiectul de modificare a Legii vânzării terenurilor din extravilan va ajunge în curând în dezbatere publică, după care se va merge cu el în Parlament. Deocamdată însă, despre soarta acestui proiect nu se mai ştie nimic, aşa că străinii îşi pot vedea liniştiţi de tranzacţiile cu terenuri agricole.