x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noua modificare a Codurilor fiscal şi de procedură fiscală, varianta asumată

Noua modificare a Codurilor fiscal şi de procedură fiscală, varianta asumată

de Adrian Stoica    |    07 Noi 2016   •   19:00
Noua modificare a Codurilor fiscal şi de procedură fiscală, varianta asumată
Sursa foto: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

Ministerul Finanţelor Publice a publicat proiectele de modificare ale Codurilor Fiscal și de Procedură fiscală. Potrivit noilor modificări propuse, se are în vedere extinderea neimpozitării profitului reinvestit, instituirea regimului special de TVA pentru agricultori, eliminarea Registrului Operatorilor Intracomunitari, suspendarea unor declaraţii fiscale care trebuie depuse la ANAF, introducerea deducerii integrale a cheltuielilor făcute de operatorii economici pentru elevi în sistemul dual de învățământ etc.

După scandalul iscat de fostul secretar de stat Gabriel Biriş, Ministerul Finanțelor propune un nou pachet de măsuri ce vizează modificări ale Codurilor Fiscal și de Procedură fiscală, precum şi ale altor acte normative. Printre propunerile de modificare cu care vine Executivul pe final de mandat se numără:

 

  • extinderea aplicării facilității de scutire de impozit a profitului reinvestit și asupra dreptului de utilizare a programelor informatice, concomitent cu aplicarea nelimitată în timp a acestei facilității fiscale;
  • implementarea și dezvoltarea sistemului de învățământ profesional și tehnic, printr-un regim fiscal de deducere integrală a unor cheltuieli, atât la calculul impozitului pe profit, cât și al venitului net anual supus impozitului pe venit, efectuate de operatorii economicii pentru elevi, precum și prin neimpozitarea beneficiilor primite de elevi;
  • clarificarea obligațiilor declarative ale plătitorilor de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului;
  • eliminarea inechităților generate în practică de obligativitatea regimului de impozitare pe venitul microîntreprinderilor pentru persoanele juridice române care își completează capitalul social pe parcursul funcționării și care, neavând la înființare capital social de minimum 25.000 euro, echivalent în lei, nu pot opta pentru plata impozitului pe profit, similar celor care au avut acest capital la înființare. Regimul va fi menținut opțional, concomitent cu reducerea valorii capitalului social, pentru care persoanele juridice pot aplica opțiunea, la echivalentul în lei a 10.000 euro;
  • introducerea unor reglementări referitoare la termenul de plată și de declarare a contribuțiilor sociale obligatorii aferente drepturilor reprezentând diferențe de venituri din salarii stabilite potrivit legii pentru perioade anterioare;
  • compatibilizarea legislaţiei naţionale cu prevederile Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA;
  • implementarea unui regim special pentru agricultori în privinţa TVA;
  • eliminarea restricționării accesului operatorilor economici la un cod valid de TVA pentru operațiuni intracomunitare prin înscrierea în registrul operatorilor intracomunitari;
  • asigurarea unui tratament fiscal echitabil în cazul contribuabililor care își redobândesc codul de înregistrare în scopuri de TVA, prin repunerea în drepturi a acestora și a beneficiarilor care au efectuat achiziții de bunuri/servicii de la aceștia, în perioada în care nu au avut un cod valid de TVA;
  • modificarea plafonului de competență între structurile specializate de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. în sensul scăderii acestuia la 1.000.000 lei;
  •  diminuarea sarcinilor administrative ale operatorilor economici,
  • reintroducerea facilităților privind impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, facilități de care au beneficiat până la 31 decembrie 2015 soții/soțiile persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi soții/soțiile persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate;
  • adoptarea unor măsuri legislative care să permită ridicarea popririi, pe cale electronică, în contextul măsurilor de debirocratizare și simplificare administrativă, în special cele referitoare la extinderea modalității de comunicare pe cale electronică (eliminarea hârtiei);
  • modernizarea sistemului de administrare a impozitelor şi taxelor, în special cele privind îndeplinirea, de către contribuabili, a obligaţiilor de declarare şi plată, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare la distanţă;
  • transpunerea Directivei 2015/2376/UE de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal;
  •  creșterea transparenței utilizării fondurilor publice prin extinderea ariei entităților publice care utilizează Sistemul naţional de verificare, monitorizare, raportare şi control al situaţiilor financiare, angajamentelor legale şi bugetelor entităţilor publice (Forexebug). Vor fi noi categorii incluse, precum organizațiile nonguvernamentale ce lucrează cu fonduri publice;
  • extinderea regimului fiscal favorabil aplicabil în cazul programului stock option plan și pentru titlurile de participare care nu sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acordate angajaților, administratorilor și/sau directorilor persoanelor juridice, inclusiv celor afiliate, în vederea sprijinirii măsurii de fidelizare și motivare a acestor persoane.

 

Facilităţi pentru micii fermieri

În ceea ce îi priveşte pe micii agricultori care întâmpină dificultăți în aplicarea regimului normal de TVA, ei vor avea posibilitatea aplicării unui regim special care îi va degreva de cele mai multe sarcini administrative precum: ținerea de evidențe și depunerea decontului de TVA. De asemenea, agricultorii vor beneficia de o compensare în cotă forfetară pentru acoperirea taxei nededuse, aferentă achizițiilor. Astfel, prețul produselor/serviciilor agricole este degrevat de TVA. Compensarea se va acorda gradual, 1% în 2017, 4% în 2018 și 8% din 2019.

×