x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noua rovinietă, aprobată de guvern. Cum se calculează taxa de drum. Transportatorii amenință cu proteste

Noua rovinietă, aprobată de guvern. Cum se calculează taxa de drum. Transportatorii amenință cu proteste

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   12:30
Noua rovinietă, aprobată de guvern. Cum se calculează taxa de  drum. Transportatorii amenință cu proteste
Sursa foto: observator

Guvernul a aprobat noua formulă de calcul pentru rovinietă. Aceasta se va plăti în funcție de distanța parcursă și de gradul de poluare al autovehiculului, după cum prevăd normele europene.

Actul normativ urmează să fie votat în Parlamentul României.  Dacă legea va fi adoptată, unii șoferi ar putea plăti mult mai mult pentru taxa de drum.

Astfel, șoferii de camioane vor achitat chiar și de 6 ori mai mult, sumele ajungând până la 7.000 de euro. Astfel că transportatorii amenință cu proteste și blocarea șoselelor.

"Este o nemulțumire totală, legată în primul rând de starea infrastructurii raportată noilor condiții impuse de legislație, adică raportul calitate-preț, defavorabil total, în raport cu modelul austriac, care aplică acest sistem, dar care îl aplică la un nivel și un standard de calitate și mai ales, ținând cont de faptul că acolo unde se aplică acest sistem viteza medie, obținută de un transportator este dublă față de România.

Pe chestiunea aceasta am insistat în mod frecvent, în mod repetat, și toată lumea s-a întors cu spatele. Direcția este dată, de la Bruxelles, cu siguranță Parlamentul va adopta. Un angajament de prost gust, din punctul nostru de vedere și din punct de vedere al românilor, pentru că și ei vor plăti mai mult, în condițiile în care România este ultima țară cu infrastructură pentru vehiculele care utilizează carburanți alternativi", a spus în direct la Antena 3 CNN, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport.

Noua rovinietă

×
Subiecte în articol: rovinieta taxa drum transportatori