Numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capital a crescut, în iunie, la 189.305, fiind cu 1,9% mai mare faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii decembrie 2012, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informează agerpres.ro.
La sfârşitul anului trecut, numărul acestor societăţi era de 185.792. Faţă de luna precedentă, numărul de societăţi este mai mare cu 0,23%. Astfel, în iunie s-au înregistrat 447 firme cu participare străină la capital.
În ceea ce priveşte capitalul social subscris al celor peste 189.000 de firme, acesta a crescut în iunie la peste 36,144 miliarde euro, fiind mai mare cu 2,3% faţă de valoarea consemnată la finele anului trecut.
În ceea ce priveşte clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social, la data de 30 iunie 2013, acesta era condus de Olanda, cu o valoare a capitalului social subscris de peste şapte miliarde euro (4.349 firme), Austria cu 4,664 miliarde euro (6.565 firme) şi Germania, cu 4,119 miliarde euro (19.860 societăţi).
Pe locurile patru şi cinci se situează Cipru, cu 2,345 miliarde euro (5.312 firme) şi Franţa cu 2,074 miliarde euro capital social subscris (7.410 societăţi).