Reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) susţin că activitatea biroului din Bucureşti, unde foarte multe dosare aşteaptă să fie soluţionate, va fi deblocată în următoarele două luni, după ce atribuţiile judecătorilor delegaţi au fost preluate de directorul unităţii.
"Conducerea ONRC preconizează că în Capitală situaţia va reveni la normal în cel mult două luni", se precizează în comunicatul ONRC.Până în prezent la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate şi nesoluţionate 16.946 de cereri de înregistrare, iar termenele de soluţionare sunt până la data de 8 februarie 2010 pentru autorizări şi 9 martie 2011 pentru modificări ale actelor constitutive, preciza Ministerul Justiţiei.
Activitatea Registrului Comerţului a fost, timp de câteva săptămâni, în lunile august şi septembrie, blocată de protestul judecătorilor, în lipsa deciziilor acestora munca administrativă şi cea cu publicul rămânând fără finalitate.