x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OTE vrea sa relanseze CosmoRom

OTE vrea sa relanseze CosmoRom

26 Noi 2004   •   00:00

Operatorul elen de telecomunicatii OTE a inaintat Guvernului Romaniei o propunere pentru relansarea CosmoRom, sub managementul companiei Cosmote, se arata in raportul trimestrial al companiei.

Iata care sunt legaturile intre cele patru companii de telecomunicatii implicate in aceasta relansare: Cosmorom este divizia de telefonie mobila a RomTelecom. La randul sau, RomTelecom este controlat de grupul elen de telecomunicatii OTE (ce detine 54,1% din actiuni). Cosmote este divizia de telefonie mobila a OTE.

COTA DE PIATA. La sfarsitul lunii septembrie 2004, Cosmorom avea 87.000 de clienti, detinand o cota de piata de 2%. Compania are datorii estimate la aproape 200 de milioane de euro catre furnizorii sai, in special catre firma Intracom. Luna trecuta, cotidianul grec Kathimerini anunta ca OTE ar putea investi intre 400 si 600 de milioane de euro, in urmatorii cinci ani, pentru a relansa activitatea CosmoRom. Erau citate surse din cadrul OTE.

Informatia aparea in conditiile in care RomTelecom comandase bancii americane de investitii Citigroup un raport referitor la optiunile strategice cu privire la CosmoRom. Raportul a fost inmanat actionarilor RomTelecom, OTE si Guvernului Romaniei.

Adriana Ticau, ministrul Comunicatiilor, declara saptamana trecuta ca RomTelecom a primi patru scrisori de intentie de la firme din Austria, India, Africa de Sud si Grecia pentru preluarea operatorului de telefonie mobila. De asemenea, RomTelecom poarta discutii cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) pentru rebalansarea tarifelor, in primul trimestru al anului viitor. (Cristian Ionita)

REZULTATE
Potrivit unui comunicat al grupului elen OTE, RomTelecom a incheiat primele noua luni ale anului cu venituri operationale de 618,3 milioane euro, in crestere cu 4,7% comparativ cu aceeasi perioada a lui 2003. Cresterea veniturilor companiei s-a datorat majorarii tarifelor si maririi cu 77% a traficului de interconectare. In primele noua luni, profitul net al RomTelecom a urcat la 56 milioane euro, in crestere cu 702,2% fata de anul trecut.
×
Subiecte în articol: economic romtelecom