x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie (P) Investiții în pandemie: Crama Basilescu a mizat pe dezvoltare în turism viniviticol

(P) Investiții în pandemie: Crama Basilescu a mizat pe dezvoltare în turism viniviticol

de Diana Scarlat    |    27 Apr 2021   •   07:37
(P) Investiții în pandemie: Crama Basilescu a mizat pe dezvoltare în turism viniviticol

Unele afaceri din România, bine consolidate și care au avut o planificare a dezvoltării pe termen lung, au folosit perioada de pandemie pentru a-și diversifica activitatea. Un bun exemplu este Crama Basilescu, de la Urlați, care a lansat, anul trecut, două noi game de vinuri și un program integrat pentru turism viniviticol, în colaborare cu pensiunile din zonă. Degustările de vinuri erau, înainte de pandemie, printre cele mai căutate componente ale excursiilor în zonele viticole din România, iar trendul lansat cu circa cinci ani în urmă se afla în plină expansiune. Ținând cont de toate măsurile de siguranță pentru clienți, Crama Basilescu a lansat un program extins de degustări, pentru perioada următoare.

 

 

 

Crama Basilescu a lansat două game noi de vinuri pentru sectorul HoReCa, la începutul pandemiei, chiar în martie 2020: Emancipatio – gama medie – și Periplum – gama premium. În plus, cei care vor să facă degustări la Crama Basilescu, la Urlați, se pot caza în apropiere, la Casa din Vie, situată pe Drumul Vinului, din Dealu Mare, într-un paradis terestru cu fazani, iepurași și căprioare, pe drumurile din via luxuriantă, departe de toate problemele cotidiene. „Colecția «Emancipatio» este un spectacol al vinului îndrăzneț și provocator. Este un simbol al dorinței lui Nicolae Basilescu de a emancipa vinurile românești. La început de secol XX, ambiția lui Nicolae Basilescu, personalitatea care a întemeiat și domeniul nostru viticol, a fost emanciparea vinurilor românești. Este un vin roze, sec, obținut din struguri de Busuioacă, ce îți încântă simțurile prin prospețime, bogăția gustului și arome. Vinul rose din această gamă se asociază bine cu mielul la grătar, cu legume, salate, meniuri asiatice, brânzeturi și mai ales cu prietenii și muzica bună. Pe de altă parte, gama Periplum este dedicată celor care își doresc să exploreze noi valențe în universul gustului, aromelor și vieții. Feteasca Neagră 2013, de exemplu, este un vin roșu-rubiniu intens, cu reflexe purpuriu-violacee. Aroma intensă şi persistentă a acestui vin ne aminteşte de gustul prunelor uscate din copilărie, completată cu nuanțe de piper şi condiment extrase din lemnul baricului de stejar”, explică Dana Sofia, general manager al Cramei Basilescu.

 

Turism viniviticol și degustări

 

Crama Basilescu este deja, de mai mulți ani, un obiectiv important pentru amatorii de degustări de vinuri și pentru turiștii care apreciază licoarea lui Bachus. „Facem parte din trasee turistice care includ degustări de vinuri și practicarea ciclismului. Pasionații de vin ajung la degustări destul de des, cei mai mulți fiind cetățeni străini, curioși să cunoască vinurile românești, însă și mulți români au început să aprecieze acest gen de turism. Cultura cunoașterii vinului este într-o dezvoltare accelerată și în România. Noi organizăm degustări pentru cei care vor să vină la crama noastră, amănunte putând fi găsite pe site-ul nostru, www.Cramabasilescu.ro”, spune managerul. Povestea acestor locuri, de după căderea regimului comunist, a-nceput în 1993, când moștenitoarea cramei Basilescu a-nceput demersurile pentru recuperarea proprietății de la Urlați. Este cea mai veche cramă din Dealu Mare, care și-a recăpătat strălucirea din secolul trecut. Procesul a durat până în 2007, iar bazele actualei crame s-au pus în anul 2008. Aici a fost proprietatea avocatului Nicolae Basilescu, profesor al Facultății de Drept din București și cel mai longeviv decan al aceleiași facultăți. Doamna Basilescu a fost moștenitoarea domeniilor. Bazele firmei s-au pus în anul 2005, iar în 2008 s-a deschis aici fabrica de vinuri.

 

Istoria unei familii boierești și a vinurilor ei nobile

 

Nicolae Basilescu a fost senator, decan al Facultății de Drept, cunoscător a șapte limbi străine și un mare iubitor de vinuri. Era un adevărat boier, a cărui bogăție provenea, în cea mai mare măsură, din propria muncă, fiind și profesor, și avocat celebru la vremea respectivă. Vinurile și șampaniile lui erau apreciate de elita Micului Paris, fiind furnizorul cel mai important pentru celebre restaurante și terase din Bucureștiul interbelic. Familia Basilescu a suferit foarte mult în regimul comunist, dar fiul și fiica lui Nicolae Basilescu au reușit să-și păstreze demnitatea, chiar și după umilințele la care au fost supuși. Moștenitorii au reușit să-și recupereze domeniile, apoi Crama Basilescu a reînflorit, doar că astăzi nu mai poate produce șampania franțuzească pentru care era celebră în secolul trecut.

 

 

În ultimii ani, Crama Basilescu a organizat Maratonul Vinului, cel mai lung tur de biciclete din zone viticole din Dealu Mare, la care participau anual peste 700 de oameni. Maratonul a avut, până acum, opt ediții, iar după eliminarea restricțiilor din pandemie se va relua.

 

 

Pe vremea când Bucureștiul era Micul Paris, Basilescu era principalul furnizor de vinuri și șampanie pentru terasele și restaurantele celebre.

 

„Feteasca Neagră este vinul cel mai important ca potențial soi de vin românesc și este vedeta Cramei Basilescu. Zona este foarte bună pentru vinurile roșii, iar crama Basilescu deține vii de peste 50 de ani vechime, ceea ce favorizează obținerea de vinuri interesante”.

Dana Sofia, general manager al Cramei Basilescu

 

Recuperată după cinci decenii

Anul 1993 a reprezentat și un vârf al cererilor de retrocedare din partea proprietarilor de terenuri și case, pe care regimul comunist i-a deposedat de bunuri. Atunci a-nceput și procesul pentru retrocedarea domeniilor familiei Basilescu, incluzând via și crama de la Urlați. Nicolae Basilescu era foarte cunoscut, în secolul trecut, atât pentru realizările lui, ca personalitate a vieții publice, dar și ca furnizor de vinuri și șampanie pentru cele mai cunoscute terase și restaurante din București. Crama și viile Basilescu au fost, în cele din urmă, recuperate, iar astăzi se îndreaptă, încet, încet, spre recuperarea renumelor din perioada de glorie. Printre realizările pentru care este cunoscut Nicolae Basilescu se numără dezvoltări urbane - cartierul Bucureștii Noi, piețe și școli publice, biserici și chiar o linie de tramvai. De asemenea, de numele lui se leagă dezvoltarea industrială: o fabrică de bere, o fabrică de vin și șampanie, dar și o fabrică de cărămidă.

 

 

 

×