Carnea de miel se va scumpi şi anul acesta cu circa 20%, astfel că cei care doresc să aibă carne de miel pe masa de Paşte vor trebui să scoată din buzunar circa 20 de lei pe kilogram. Deocamdată cozonacii şi ouăle vor rămâne la acelaşi preţ ca şi până acum.
Carnea de miel se va scumpi cu 20% faţă de anul trecut. Şi asta cu voia statului, care ar fi putut să procedeze la fel cum se face în restul statelor europene. Dacă producătorii sar calul în ceea ce priveşte preţul de vânzare în preajma unei sărbători se impune, timp de câteva zile, un mercurial pentru ca populaţia să nu fie jecmănită. Dacă statul ar impune o limită, atunci preţurile nu ar mai urca atât de mult, ne-a declarat Mihai Vili Dumitriu, preşedinte al Patronatului Crescătoriilorde Ovine (PACERO).
Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) estimează că, în 2010, carnea de miel în viu la crescători va avea un preţ între 8 şi 10 lei/kg, faţă de 7-9 lei/kg anul trecut, în timp ce carnea de miel în carcasă, la poarta abatorului, fără TVA, se va situa între 16-20 lei/kg, comparativ cu 14-18 lei/kg în 2009.
Potrivit statisticilor, în ţările Uniunii Europene preţurile la carnea de miel/ied în carcasă sunt cuprinse în această perioadă între 19,1 lei/kg şi 25,3 lei/kg, cu mici diferenţe de la o ţară la alta.
Mieii ce urmează să fie sacrificaţi în perioada pascală, în acest an, vor ajunge la o greutate aproximativă de 19,5-20 kg viu/cap, o greutate medie mai mică decât în 2009. Anul acesta Paştele este sărbătorit cu două săptămâni mai devreme decât anul trecut iar mioarele nu au timp să ia în greutate.
EXPORTUL DE MIEI, SISTAT ÎN PREAJMA PAŞTELUI
În ceea ce priveşte exportul de miei vii, ciobanii sibieni se plâng că nu vor avea ce să vândă pe pieţele externe, deoarece mieii sunt prea mici de Paşte şi nu vor depăşi, mulţi dintre ei, greutatea de 6-7 kilograme în carcasă. Italienii, grecii şi turcii cereau, în fiecare an, miei sibieni de cel puţin 12 kilograme fiecare.
Potrivit datelor MADR, în 2009 a fost exportată o cantitate de 2.800 tone de miei în viu, la un preţ de 2,11 euro/kg şi 198,6 tone de carne de miel în carcasă la un preţ de 5,27 euro/kg. De asemenea, importurile de carne de miel în carcasă au fost de numai 118,5 tone, anul trecut, la un preţ de 3,52 euro/kg.
În 2009, consumul mediu de carne de oaie şi capră a fost de 1,3 kg per locuitor pe an, de două ori mai mic decât cel din ţările UE, care se ridică la 2,7-3 kg per locuitor pe an.
COZONACII, PREŢURI CA ANUL TRECUT
În ceea ce priveşte cozonacii, preţul acestora va rămâne la acelaşi nivel ca şi anul trecut, este de părere Aurel Popescu, preşedinte al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).
"Anul acesta va fi scos la vânzare acelaşi volum de cozonaci ca şi anul trecut. Cred că toată lumea va vrea să aibă de Paşte măcar un cozonac pe masă", a declarat Aurel Popescu. Preţurile la cozonaci vor fi situate între 4 şi 10 lei, în funcţie de umplutură şi de gramaj.
Ouăle, 0,3 lei bucata
Ouăle pot fi achiziţionate de la producători în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale cu cel mult 0,3 lei pe bucata, fără TVA, potrivit declaraţiilor lui Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). "Crescătorii de păsări vând la ora actuală ouăle mari, de calitatea I, cu 0,3 lei pe bucată, dar preţul mediu variază între 0,28 şi 0,29 lei pe bucată, fără TVA.
La ora actuală, în România se înregistrează la ouă cel mai mic preţ din UE, unde media este de 0,34-0,35 lei/bucată", a precizat Van. Acesta a adăugat că producătorii interni de ouă nu vor majora preţul înainte de Paşte, mai ales că în ultima lună aceştia au înregistrat o scădere a vânzărilor din cauza unor afirmaţii false legate de calitatea ouălor provenite de la găinile crescute în baterii, marcate cu cifra 3.
Potrivit UCPR, cei aproximativ 12 milioane de locuitori urbani ai României consumă lunar circa 100 de milioane de ouă, dar în perioada Sărbătorilor Pascale consumul creşte cu circa 50%. În mod normal, cererea de ouă este acoperită aproape în totalitate de piaţa internă, importurile fiind sub 10% din producţia internă. Anul trecut, au fost importate circa 250 milioane ouă.
Potrivit datelor UCPR, în România, în anul 2009, din efectivul total de găini pentru ouă de consum de 38,171 milioane de capete, doar 17% au fost crescute în baterii, restul provenind din hale la sol, aer liber şi ecologic, faţă de 68% media europeană.