x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrol - OMV creste pe banii companiei Petrom

Petrol - OMV creste pe banii companiei Petrom

de Adrian N. Ionescu    |    17 Mai 2006   •   00:00
Petrol - OMV creste pe banii companiei Petrom

Grupul OMV a castigat circa 340 de milioane de euro de pe urma achi-zitiei Petrom, jumatate din suma platita statului roman. Totusi, inves-titiile in Petrom, asumate prin con-tractul de privatizare, sunt in intarziere.

Grupul OMV a castigat circa 340 de milioane de euro de pe urma achizitiei Petrom, jumatate din suma platita statului roman. In timp ce profitul Petrom creste de 8 ori mai mult decat cel al OMV, compania austriaca are bani de dezvoltare regionala. Totusi, investitiile in Petrom, asumate prin contractul de privatizare, sunt in intarziere.

Grupul OMV a castigat circa 340 de milioane de euro de pe urma achizitiei Petrom, adica 50,8% din suma platita statului roman la achizitia companiei romanesti. In urma privatizarii societatii in 2004, statul a incasat 669 de milioane de euro, restul de 830 de milioane de euro reprezentand contributia OMV la majorarea de capital a societatii. Prin aceasta suma, austriecii au obtinut pachetul de 51% din actiunile societatii. Afacerea facuta de austrieci in Romania creste mai tare ca cea a intregului grup. Pentru comparatie, in trimestrul I - 2006, profitul net OMV a crescut cu 24% fata de intervalul similar din 2005, pana la 319 milioane de euro. In acelasi timp, profitul Petrom a crescut cu 211%, adica de peste 8 ori mai mult, pana la 247 milioane de euro (881 milioane lei noi).

ACHIZITII. Pe de alta parte, grupul austriac are o pofta de dezvoltare costisitoare. A decis achizitia companiei Verbund, principalul furnizor de electricitate din Austria. Achizitia este considerata o miscare mai degraba politica, suspecta de protectionism. Devenita subsidiara a OMV, Verbund este ferita de poftele strainilor. Si, nu mai departe de ieri, OMV a finalizat achizitia a 34% din Petrol Ofisi, cea mai importanta retea de benzinarii din Turcia, contra a 1,054 de miliarde de dolari (circa 872 de milioane de euro).

OMV strange banii pentru achizitii cum poate mai bine. Numai de la Petrom grupului austriac i se cuvin dividende brute (pe 2005) de circa 106 milioane de euro, plus alte 234,4 milioane de euro incasate pe cele 178 de statii din Romania, Bulgaria si Serbia-Muntenegru. Statiile au fost transferate subsidiarei romane, cu obligatia de a pastra marca OMV.

Analistii au considerat buna pentru OMV tranzactia cu benzinariile balcanice si pentru ca s-a transferat catre Petrom riscul financiar al zonelor respective, iar catre compania austriaca suma de 234,4 de milioane de euro. Benzinariile platite de Petrom functioneaza tot sub sigla OMV pe motiv ca este mai cunoscuta, prezinta mai multa incredere. In plus, rebrandingul ar fi costat prea mult, potrivit directorului general adjunct al Petrom, Werner Schinchan. Explicatia oficialilor austrieci ai Petrom contrazice comunicatul de la data tranzactiei, care preciza ca valoarea tranzactiei este egala cu "valoarea totala (capital propriu si datorii) a celor trei companii (ale OMV, cumparate cu benzinarii cu tot - n.r.), evaluata de KPMG". Este un artificiu de comunicare… contabila. Capitalul propriu si datoriile trebuie sa fie egale cu totalul activelor, din care face parte si brandul.

PROMISIUNI. Din cele 830 de milioane de euro care au intrat in conturile Petrom prin operatiunea de majorare de capital menita sa ridice pachetul OMV la 51% din actiuni, s-au investit doar 302 milioane de euro, adica abia 37%. In 2005, investitiile Petrom au fost de 1.117 milioane de lei, cu 14,8% mai putin decat in 2004. "Ne-a trebuit mai mult timp ca sa cunoastem in detaliu compania, si sa pregatim cum se cuvine investitiile. Vom investi trei miliarde pana in 2010", explica oficialii Petrom, care au preferat sa plaseze peste 303 milioane de euro in fonduri straine de investitii (tip "umbrela"), administrate de firme austriece si germane. Achizitia Petrom de catre OMV a fost finalizata in decembrie 2004.

OMV EXERSEAZA MODERATIA
Banii Petrom, care ajung la Viena, vin din pretul titeiului. Daca inainte de privatizare, analistii deplangeau mentinerea titeiului autohton la preturi mult sub cotatiile internationale, acum acuza apropierea nejustificat de mare de acestea. "Preturile carburnatilor nostri, fara taxe, sunt moderate, sub media europeana. Ca urmare am pierdut circa 50 de milioane de dolari", ne-a spus, recent, Tamas Mayer, membru al comitetului executiv al Petrom, responsabil cu activitatea de marketing. Titeiul autohton este inregistrat in scriptele Petrom cu 4-5 dolari/baril sub cotatiile internationale ale titeiului similar, potrivit lui Werner Schinhan. Care este criteriul economic dupa care se stabileste aceasta diferenta? "Pretul la care ar cumpara Petrom titeiul de pe piata, daca nu l-ar extrage din Romania", a raspuns oficialul austriac. Aproape ca nu conteaza diferentele provenite din cheltuielile de transport, asigurare si fiscale aferente importului. Cu taxe cu tot, costurile extragerii unui baril de titei romanesc sunt de circa 20 de dolari/baril. Austriecii au redus, in primul trimestru, pretul mediu intern "cu circa 3 dolari sub nivelul celor inregistrate in trecut", pana la 53,48 dolari. Diferenta fata de 20 de dolari se duce pe investitii, spun oficialii Petrom. Care sunt inca lente in Romania, spre deosebire de ale OMV in Turcia.

×
Subiecte în articol: economic milioane petrom circa