Moneda naţională a atins un nou maxim istoric, ieri BNR anunţând un curs de schimb de 4,2684 lei/euro. La casele de schimb un euro nu putea fi cumpăra fără 4,3 lei.
Leul a intrat cu stângul şi în cea de-a doua săptămână de cotaţii interbancare din acest an. Ieri, cursul monedei naţionale stabilit de Banca Naţională a României, de 4,2684 lei/euro, a atins un nou maxim istoric în raport cu euro şi cea mai mare valoare de la introducerea euro. Cursul a urcat ieri cu 5,57 bani comparativ cu nivelul de vineri, de 4,2127 lei/euro, care la rândul său a fost un maxim istoric. De la începutul anului, cursul a trecut pragul psihologic de 4 lei/euro şi în nici o săptămână a pierdut aproape 23 de bani, adică 5,71% din valoare. Pe fondul crizei internaţionale, dar şi al vulnerabilităţilor interne, leul a intrat din luna noiembrie într-o perioadă de depreciere. În urmă cu două luni, cursul era în jur de 3,7 lei/euro. Euro a fost introdus la începutul anului 1999, iar primul curs de referinţă afişat de banca centrală a fost de 1,3062 lei/euro. În primii şase ani de la debut, acesta a înregistrat o tendinţă de apreciere faţă de leu şi a atins un nivel maxim la 6 ianuarie 2004, când BNR a publicat un curs de 4,1438 lei/euro.
RATE ŞI CHIRII
Românii care au rate la bănci resimt cel mai greu prăbuşirea leului. Pentru un credit imobiliar de 35.000 de euro şi o rată de 350 de euro, o persoană plătea acum trei luni 1.300 de lei (luând în calcul că schimba banii la un curs de 3,7148 lei/euro). Ieri, pentru aceeaşi rată a plătit 1.500 lei, dacă a schimbat leii la un curs de 4,3 lei/euro. Diferenţa este de 200 de lei! Foarte afectaţi sunt şi chiriaşii, având în vedere că locuinţele se închiriază în euro. Cine are o chirie de 300 de euro va plăti în această lună cu 165 de lei mai mult decât în urmă cu trei luni, când un euro se putea cumpăra cu 3,72 lei.
Citește pe Antena3.ro