x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce se va întâmpla cu plafonarea prețurilor la energie. Sebastian Burduja: "Cred că este o decizie înţeleaptă"

Ce se va întâmpla cu plafonarea prețurilor la energie. Sebastian Burduja: "Cred că este o decizie înţeleaptă"

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2023   •   15:00
Ce se va întâmpla cu plafonarea prețurilor la energie. Sebastian Burduja: "Cred că este o decizie înţeleaptă"

Prețurile platonate la energie s-ar putea menține, în contextul tulburărilor provocate de conflictul din Israel.

"Văzând ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale, inclusiv după declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu, cred că este o decizie înţeleaptă să păstrăm schema de plafonare-compensare şi să nu îi expunem pe consumatori, nici pe cei casnici, nici pe agenţii economici, unor fluctuaţii de preţ care generează lipsă de competitivitate sau nesiguranţă cu privire la posibilitatea achitării facturilor", a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

În prezent există o dinamică nefavorabilă consumatorului pe piața mondială de gaze. 

"Noi ne dorim foarte mult menţinerea schemei de plafonare-compensare exact aşa cum este ea şi vă dădeam mai devreme un argument de ce este bine că astăzi avem o plafonare a acestor preţuri: pentru că vedem deja cum piaţa internaţională de gaze naturale a luat o dinamică nefavorabilă consumatorului. Deci, eu, ca ministru al Energiei, voi milita pentru menţinerea acestei scheme de compensare-plafonare", a precizat demnitarul. 

El a mai menționat că dorește plata la timp a datoriilor statului român către furnizorii de electricitate și gaze. 

"Tot românul trebuie să ştie că diferenţa dintre preţul la factură, factura aceea care ne vine la finalul lunii, şi preţul din piaţă este suportată de companiile din furnizare. Aceste sume s-au acumulat. Furnizorii nu cumpără toată cantitatea de energie electrică sau de gaze pe piaţa SPOT, ei au contracte dinainte.

Chiar dacă pe piaţă SPOT vedem scăderea preţurilor, aceste sume, compensările, vor veni în continuare la valori semnificative, pentru că sunt parte dintr-un coş pe care fiecare furnizor îl are pe baza contractelor pe care le are. E adevărat, din datele pe care le-am văzut de la ANRE, nivelul compensărilor solicitate în aceeaşi perioadă anul trecut faţă de astăzi este mult, mult mai mic astăzi", a explicat ministrul.

1,251 miliarde de lei, datoria statului către furnizori

Schema de compensare-plafonare a funcţionat pentru consumatorul final, dar în prezent restanţele către furnizori sunt de 1,251 miliarde lei.

"Ştiţi bine, ne-am străduit să găsim fonduri adiţionale pe care să le punem în piaţă şi să rambursăm acele sume către furnizori şi am reuşit lucrul acesta printr-o Ordonanţă de Urgenţă prin care am luat banii disponibili în fondul acela aferent taxării adiţionale a companiilor din energie. Am reuşit să punem în piaţă undeva cred că spre 4 miliarde de lei, poate 3 miliarde şi ceva. Doar ministerul nostru a pus peste 2 miliarde de lei în piaţă pentru consumatorii noncasnici. 

Între timp mai vin solicitări la zi. Vă spun, 1,251 miliarde de lei, atât datorează acum Ministerul Energiei către furnizori şi ne aşteptăm să mai vină astfel de sume până la finalul anului, pentru că, în funcţie de fiecare companie din zona de furnizare, ei au venit cu facturile la aprilie, la mai, dar unii sunt încă la ianuarie-februarie.

Deci, este un efort bugetar. Noi avem săptămânal corespondenţă cu Ministerul Finanţelor pe acest subiect şi ne străduim să găsim de la buget aceste fonduri. Şi am şi cerut la rectificarea bugetară peste 3 miliarde de lei, doar pentru noi la minister, să putem să achităm toate aceste restanţe", a conchis ministrul Energiei, potrivit antena3CNN.

×