x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Potenţialul relaţiilor economice româno - chineze

Potenţialul relaţiilor economice româno - chineze

de Dan Tomozei    |    18 Noi 2011   •   09:29
Potenţialul relaţiilor economice româno - chineze

Intalnirile de afaceri si dialogul economic romano - chinez derulate la Beijing sau Bucuresti pot intarii si dezvolta potentialul partenerial dintre celor doua tari, s-a afirmat, vineri, la Ambasada Romaniei in China, in cadrul unui seminar economic la care au fost prezenti oameni de afaceri romani si chinezi.

Insarcinatul cu afaceri pe langa Ambasada Romaniei, ministru Ion Dicu, a declarat ca astfel de evenimente sunt dovada faptului ca mediul de afaceri din cele doua tari sunt dispuse sa valorifice oportunitatile economice cat si traditia existenta. "Aceste contacte au rolul unei cunoasteri mai bune a cererii si ofertei reciproce. Ambasada Romaniei incearca sa promoveze, prin intermediul acestor evenimente, un instrument eficient pentru realizarea de contacte intre mediile de afaceri din tarile noastre, in scopul identificarii de noi domenii de colaborare bilaterala. Este calea cea mai buna de a reflecta, in plan economic, relatiile bilaterale aflate la un nivel excelent in plan politic si care constituie un factor favorizant al extinderii schimburilor comerciale romano - chineze', a spus Ion Dicu.

Vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bucuresti, Mihai Andritoiu, a apreciat ca CCI acorda o atentie relatiilor externe cu un accent deosebit asupra tarilor nemembre UE, partenere traditionale ale Romaniei. In acest context, "China ocupa unul dintre locurile de frunte si putem spune ca din punctul de vedere al CCI Bucuresti, chiar primul loc. In ultimii trei ani, CCI Bucuresti a organizat in China sapte misiuni economice din care patru in 2011', a spus Andritoiu. Oficialul CCI a mai aratat ca in primul trimestru din anul 2012, Camera va deschide o reprezentanta la Beijing cu sucursala la Canton.

Invitat de onoare al evenimentului, vicepresedintele Camerei de Comert de Import - Export de Masini si produse Electronice din China, Wang Guiqing, a declarat ca firmele chineze sunt foarte interesate sa deruleze relatii de colaborare cu firmele din Romania. "Imi exprim dorinta ca alaturi de Ambasada Romaniei din China, alaturi de camerele de comert din cele doua tari, sa sprijinim companiile sa dezvolte cat mai multe proiecte de cooperare. Mai ales in domeniul proiectelor din infrastructura a-m dori sa punem umarul, sa le dezvoltam cat mai rapid', a spus Wang Guiqing.

Reprezentantul chinez, insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Beijing si reprezentantul Camerei de Comert Bucuresti au purtat, de asemenea o runda de convorbiri pe teme economice in care au fost exprimate puncte de vedere si intentii de colaborare.

Seminarul a fost organizat in cadrul unei misiuni de afaceri initiate de Camera de Comert si Industrie Bucuresti si Biroul de promovare economic si comercial din cadrul Ambasadei Romaniei.

×