Povestea unui nemulţumit de dobânda mică la credit

Florin P. este unul dintre deţinătorii de credite răsculaţi împotriva băncilor. Şi asta în ciuda faptului că, după cum singur recunoaşte, „rata nu e mare”, ba chiar e destul mică.

În momentul în care s-a iscat scan­dalul dintre clienţi şi bănci, el avea o dobândă de doar 4,25% pe an, plus un comision lunar de 0,19%, ceea ce înseamnă un cost total (DAE) de 6,5%. Banca i-a făcut ulterior o ofertă şi mai bună, adică o dobândă fixă de doar 5,04% pe o perioadă de şapte ani, protejându-l astfel de posibile fluctuaţii ale indicilor de referinţă internaţionali, aşteptaţi să crească în următoarea perioadă. Părea o ofertă de nerefuzat dacă ne gândim că do­bân­da medie la un credit ipotecar în euro era de 6,69% în septembrie, conform datelor băncii centrale, aşadar cu aproape două puncte mai ridicată. Cu toate acestea, Florin a respins oferta, după ce a refuzat să semneze şi actul adiţional prin care se implementau prevederile OUG 50, care stabileşte noile reguli ale contractelor de credit.

De ce? Pentru a profita de falsele aşteptări induse de prevederi­le neclare ale ordonanţei promovate de ANPC, şi anume că băncile trebuie să reducă dobânzile la niveluri foarte mici sau să anuleze anumite comisioane. Confuzia s-a accentuat o dată cu apariţia unor decizii jude­că­toreşti prin care se stabileau do­bânzi de 1%-2% pentru anumite cre­dite sau eliminarea fără justificare a unor comisioane, doar pentru că de­nu­­mirea acestora nu sună prea bine. Cu alte cuvinte, Florin speră să obţină ceea ce pentru oricine, mai puţin pentru el şi reprezentanţii autorităţilor, pare imposibil. Adică o dobândă mai mică decât cea plătită de stat pentru obligaţiuni sau chiar mai redusă decât creditele din ţările dezvoltate. Dacă i s-ar elimina respectivul comision, el ar rămâne cu o rată de numai 4,25%, faţă de 4,8%, cât achită Ministerul Finanţelor pentru titlurile de stat în euro pe o perioadă de trei ani.

Interesant este că banca lui Florin pare generoasă nu doar cu el, ci şi cu alţi clienţi, cărora le-a propus rate în jurul a 5% pe an sau chiar mai reduse, probabil cele mai competitive de pe piaţă. Cu toate acestea, aceeaşi instituţie de credit se află sub presiunea puternică a clienţilor şi avocaţilor, care vor să exploateze, fără prea mul­te scrupule, o prevedere discu­ta­bilă a OUG 50, care interzice aplicarea unui comision de risc aferent credi­te­lor, în timp ce permite existenţa al­to­ra, precum cele de administrare. În acest fel, după cum susţin şi depu­ta­ţii care decid în aceste zile soarta respectivei legi, instituţia de credit este defavorizată concurenţial faţă de alte bănci care au comisioane cu alte nume şi, culmea, dobânzi mai ri­di­cate.

Astfel că obiectivul nedeclarat al implementării OUG 50, acela de re­ducere a dobânzilor la credite prin stimularea competiţiei în urma elimi­nării barierelor în calea refinanţărilor, îşi schimbă complet menirea. Pentru că, prin scăderea costurilor pe ca­le administrativă, sunt favorizate, de fapt, băncile care au dobânzi mai ridicate, dar în schimb percep comisi­oa­ne cu denumiri „corecte”, adică cele prevăzute în OUG 50. O situaţie care-l face şi pe Florin să fie sceptic cu privire la şansele de a exploata ne­jus­tificat banca: „Încă nu am făcut nici un demers juridic, nu am dat ban­ca în judecată, cum au făcut alţii, pentru că am un bun prieten avocat care mi-a spus că risc să pierd timp şi bani dacă legea se modifică. Sfatul e să aştept forma finală a OUG 50 şi abia apoi să mă decid ce fac”. Dar, spre deosebire de el, alţi mii de oameni au căzut în plasa întinsă de auto­ri­tă­ţi­le care au adoptat o lege confuză şi de avocaţii ahtiaţi să se îmbogăţească peste noapte. O lege care, în loc să-i apere cu adevărat, le-a dat speranţe deşarte, populiste şi i-a înhămat la procese nesfârşite şi costisitoare.